ce importanță are dacă eu nu am mai putut domina lumea
așa cum stă scris în vechi tratate medievale
din moment ce toată învățătura lumii nu înseamnă nimic în fața morții
de multe ori ți-am
nu știu cum să vă spun dar cel mai loial prieten al meu a fost din săpânța
când ne-am întâlnit începuse războiul religiilor
și pentru mine vorba nătângă a lui malraux a fost foarte demult
insula lui robinson nu dispare ci intră în mine
visul cu lei mă duce mai aproape de moarte
interpretarea psihanalitică a morții
îmi spune că voi avea parte de onoruri regale
luntrașul
în dimineți cu soare alb m-am întors să-ți dau un nume numai al meu
l-am găsit doar în praful diamantin al zăpezilor cu vise
ai crezut că poți muri când nimeni nu mai
omul care purta steagul călușar
m-a vizitat în preajma crăciunului
avertizându-mă că lumea încearcă să mă imite
și se împrumută din cuvintele mele în loc de lingouri
după ce toate băncile
am crezut că propriu-mi vis mă va mistui când se apropie oarba tăcere
am privit cele două turle ale bisericii din care după cutremur a rămas doar una
învățăceii
neputința de a trăi sacrul în marile sale momente cum spune eliade
când trăitorii se numără pe degete și nu se mai întorc de la ski
face din urâții care-l colindă pe baudelaire niște oameni
primul crăciun pe care mi-l amintesc
se numea moș gerilă mai înalt decât mine și decât plozii de vârsta mea
stăteam pe scena căminului cultural
tovarășa învățătoare urma să ne împartă
din întîmplare profesorul adevărat a ajuns la timp la școală
văzând că iar s-a schimbat orarul
s-a luatără după vechiul calendar egiptean
cel mayaș fiind depășit de pietonii grăbiți pe trecerea
și urâții adulmecă frumusețea de sărbători
îmi place să fiu enunțiativ crezând
că nimeni nu se mai scălâmbăie
nimeni nu mai urăște reîntorcându-se-n visele copilăriei
roz ca zăpada trucată de
sunt lacrima neplânsă a cerului de iarnă
știu cât m-ai așteptat să-ți vin să-ți aduc ninsorile
ca supremă dovadă a unei existențe neefemere
clădită pe temeliile eroice ale celor care au
avea 83 de ani când o cunoscusem
sa vie de famille
începuse într-o căruță pe ruta bucurești-sibiu
pe atunci avioanele nu mai duceau călători
ci doar explozibil pentru cai
iată ce n-am putut înțelege nici explica
în ce sens răul lumii poate împiedica atingerea virtuții dumnezeirii
când idealul victorian este purtat pe spinări grele de elefanți
care au rupt pânza de
într-o zi voi scrie o poezie fericită
cu toate stările transpuse din clipa faustică
oprită de mine pe loc repaus
starea fericirii fiind ultima piatră albă de râu
ce ți-am adus-o la un
chiar și proba reamintirii este irelevantă în fața clipei fatale
te afli pe un avion cu aripa în derivă
singurul pilot care mai poate salva
lumea de virusul apatiei colective
mi te revăd în
cum întâmpinau grecii obișnuiți moartea
este problema fundamentală a lumii gătind la felul întâi
un fel de varză-a-la -greque amestecând
lacrimile de idol neputincios cu lacrimile femeilor
înainte de a da un răspuns morții
încerc să-mi definesc melancolia
simt cum o pană de pasăre preistorică
mă atinge pe frunte și un animal
căruia îi este teamă de mine
se retrage în spatele
și eu mi-am ales greșit epoca în care să mă nasc
nu într-un bloc în care nu mai locuiește nimeni
nu într-un oraș ale cărui eforturi să câștige
campionatul național de fotbal sau de
el era mai înalt decât mine
eu îi promisesem laurei
că mă voi duce la examenul de dialectologie
pe care ea îl picase de trei ori
așteptându-mă lasciv pe acoperișul din 6 martie
domnul
aflat în exil ovidiu
încă mai crede că-și poate retrăi viața
plagiind-o ca vânătorii de balene
întorși din larg să-și achite casa
luată prin credit ipotecar însoțind
spiritul de turmă
venise toamna și juriul scriitorilor din iași
se-ntrunise în culisele de la etajul 13 al hotelului unirea
alegând dintre paginile nescrise
cea mai frumoasă pagină din literatura română
CD