Cătălin Al DOAMNEI

un om înțelept cu ochii oracolului de la delphi o lăuză cu pruncul în copaie o barză care nu-și mai găsește cuibul din anul trecut și bate la ușă un prieten dintr-o țară neagră care știe

eu cred că împărăția lui nero este în formă de cerc pleacă și revine când are chef se întinde cât vezi cu ochii și nu se rupe nici dac-o tai cu sabia mântuitorului cercul este sacru împodobit

se clatină frumusețea în alergatul fetei urmărită de tristețea plecării jandarmi fără genți cultivă aflatul în treabă al lumii neputrezite sub cununa zăpezilor în care ne-am iubit cu patimă mă

eu dacă am putut supraviețui în această lume de-a-ndoaselea este pentru că la nașterea mea ursitoarele mi-au adus scutul

omul de nicăieri este totuși de undeva și anume din acel trecut al omului care și-a pierdut demnitatea de a spune lucrurilor pe nume trăind de azi pe mâine într-un viitor improbabil el este

se acordă o lebădă neagră lângă o roată albă de fum albăstrui școlarului care a învățat să numere numai până la opt știi cum începe povestea nemuritoare înotând câineasca în apele liniștite

am să vă rog să nu fugiți deodată ci pe rând pentru a ne despărți se va mai construi un aeroport și dacă ne vom înstrăina într-atât de mult cine ne va mai plânge doinele se va moderniza și un

adevăratul meu alter ego a fost novalis mă aflam pe marginile unui râu cu ape liniștite într-o zi de vară spune-mi și tu novalis cum se răsfrânge în apa de cristal chipul femeii al cărei

de ziua culturii naționale toți intelectualii din țara mea au vrut să vorbească în sunetele asurzitoare ale șlagărelor lui bob dylan catindat

ce importanță are dacă eu nu am mai putut domina lumea așa cum stă scris în vechi tratate medievale din moment ce toată învățătura lumii nu înseamnă nimic în fața morții de multe ori ți-am

nu știu cum să vă spun dar cel mai loial prieten al meu a fost din săpânța când ne-am întâlnit începuse războiul religiilor și pentru mine vorba nătângă a lui malraux a fost foarte demult

insula lui robinson nu dispare ci intră în mine visul cu lei mă duce mai aproape de moarte interpretarea psihanalitică a morții îmi spune că voi avea parte de onoruri regale luntrașul

în dimineți cu soare alb m-am întors să-ți dau un nume numai al meu l-am găsit doar în praful diamantin al zăpezilor cu vise ai crezut că poți muri când nimeni nu mai

omul care purta steagul călușar m-a vizitat în preajma crăciunului avertizându-mă că lumea încearcă să mă imite și se împrumută din cuvintele mele în loc de lingouri după ce toate băncile

am crezut că propriu-mi vis mă va mistui când se apropie oarba tăcere am privit cele două turle ale bisericii din care după cutremur a rămas doar una învățăceii

neputința de a trăi sacrul în marile sale momente cum spune eliade când trăitorii se numără pe degete și nu se mai întorc de la ski face din urâții care-l colindă pe baudelaire niște oameni

primul crăciun pe care mi-l amintesc se numea moș gerilă mai înalt decât mine și decât plozii de vârsta mea stăteam pe scena căminului cultural tovarășa învățătoare urma să ne împartă

din întîmplare profesorul adevărat a ajuns la timp la școală văzând că iar s-a schimbat orarul s-a luatără după vechiul calendar egiptean cel mayaș fiind depășit de pietonii grăbiți pe trecerea

și urâții adulmecă frumusețea de sărbători îmi place să fiu enunțiativ crezând că nimeni nu se mai scălâmbăie nimeni nu mai urăște reîntorcându-se-n visele copilăriei roz ca zăpada trucată de

sunt lacrima neplânsă a cerului de iarnă știu cât m-ai așteptat să-ți vin să-ți aduc ninsorile ca supremă dovadă a unei existențe neefemere clădită pe temeliile eroice ale celor care au

avea 83 de ani când o cunoscusem sa vie de famille începuse într-o căruță pe ruta bucurești-sibiu pe atunci avioanele nu mai duceau călători ci doar explozibil pentru cai

trăiesc handicapul omului care a cunoscut geniul în această viață îl numesc geniu pe părintele teofil pârâianu de la sâmbăta de sus 1400 de

iată ce n-am putut înțelege nici explica în ce sens răul lumii poate împiedica atingerea virtuții dumnezeirii când idealul victorian este purtat pe spinări grele de elefanți care au rupt pânza de

într-o zi voi scrie o poezie fericită cu toate stările transpuse din clipa faustică oprită de mine pe loc repaus starea fericirii fiind ultima piatră albă de râu ce ți-am adus-o la un