Cătălin Al DOAMNEI

și eu știu cum este să fii cuprins în capcana memoriei întinsă de mercenari față de care respectul se pleacă și evadează din dicționarul clipelor fericite culese din cărți din care-ai

întotdeauna forța muribundului te împinge spre idealul lacustru mai puternică este ultima lui dorință decât voința ta de a trăi și cu toate acestea nimic nu mai este relevant în această lume în

și eu am trăit sentimentul sărbătoresc al lumii și am primit cu aplauze fiecare tiradă a omului sincer fiecare zi avea aceeași culoare se mergea pe aceleași trotuare pentru ca nimeni să nu

constelația livezilor de portocal ascunde sâmburele de adevăr și-l picură din respirarea ta umedă ca iasomia crescând din mine întinzându-se peste lumea nelumită eu depun mărturie prin copilăria

se apropia ora amiezii de primăvară albă și rece voisem să mă emoționez și am decis să aflu cum țin mai departe adolescenții lumea în mâini cum o deschid ca pe-o carte din mesopotamia pe strada

tu vei pleca și eu îmi voi face un pat nupțial din motive literare însuși hefaistos mă va invita la o omletă din ouă de aligator omletă din ouă de aligator comunist nu servesc îi voi

pot jura cu mâna pe inimă că fiecare exercițiu zilnic de supraviețuire începe cu mirarea primordială gesturile tale minuscule mă –mpacă definitiv cu lumea inexorabilă întinsă pe cea mai lungă

? să-ți spun că m-am însoțit cu miturile bunicul meu pleacă iarăși înaintea mea în temniță scrie poeme despre libertatea spiritului și despre demnitatea inviolabilă cocoțată pe zidurile

fiule acestea nu sunt învățăturile cuiva către fiul său bolnav de lumea aceasta pentru tine voi surzi și-l voi urma pe ludwig van beethoven îngemănând orizontul și

femeile de pe strada mea adoră epopeile nici nu mai adorm nici nu mai clipesc să nu mor înainte de vreme au tocmit polițiști să mă păzească și-au trimis bărbații

oameni mai bătrâni sau mai tineri continuă să moară în satul meu fiecare-și așteaptă gongul din ceasul de perete uriaș cât un ochi de lăptucă înghițind timpul și fenomenele rare media de

este luni și realizez că mi-am petrecut foarte puțin timp cu băiatul meu deocamdată cădem de acord că nu ne sufocăm prea tare sub același trainic acoperiș foarte comunist și foarte înalt de unde

frumusețea pajurei pe cerul unui trecut mai luminos decât ființa în devălmășie îmi taie calea printre picături de lapte și stele neexplodate îngenunchează sălbăticiunile care mă însoțesc pe

vine un călăreț pe un asin fluturând steagul alb vine să spulbere odată pentru totdeauna între fălci de asin marile întrebări metafizice la care nu există răspuns vine să se isprăvească odată

atâta vreme cât pablo neruda a trăit ispita cea mai mare n-a fost ars vivendi ci să-i dea crezământ lui stalin din care mai rămăsese necitit un bilețel descoperit la moartea lui

se trezește devreme își pregătește cafeaua neagră pentru daimonii albi ai câmpiilor eleusine își studiază hărțile încrustate în pielea de bizon alb înjunghiat în vestul sălbatic al

un om înțelept cu ochii oracolului de la delphi o lăuză cu pruncul în copaie o barză care nu-și mai găsește cuibul din anul trecut și bate la ușă un prieten dintr-o țară neagră care știe

eu cred că împărăția lui nero este în formă de cerc pleacă și revine când are chef se întinde cât vezi cu ochii și nu se rupe nici dac-o tai cu sabia mântuitorului cercul este sacru împodobit

se clatină frumusețea în alergatul fetei urmărită de tristețea plecării jandarmi fără genți cultivă aflatul în treabă al lumii neputrezite sub cununa zăpezilor în care ne-am iubit cu patimă mă

eu dacă am putut supraviețui în această lume de-a-ndoaselea este pentru că la nașterea mea ursitoarele mi-au adus scutul

omul de nicăieri este totuși de undeva și anume din acel trecut al omului care și-a pierdut demnitatea de a spune lucrurilor pe nume trăind de azi pe mâine într-un viitor improbabil el este

se acordă o lebădă neagră lângă o roată albă de fum albăstrui școlarului care a învățat să numere numai până la opt știi cum începe povestea nemuritoare înotând câineasca în apele liniștite

am să vă rog să nu fugiți deodată ci pe rând pentru a ne despărți se va mai construi un aeroport și dacă ne vom înstrăina într-atât de mult cine ne va mai plânge doinele se va moderniza și un

adevăratul meu alter ego a fost novalis mă aflam pe marginile unui râu cu ape liniștite într-o zi de vară spune-mi și tu novalis cum se răsfrânge în apa de cristal chipul femeii al cărei