fiule acestea nu sunt învățăturile cuiva către fiul său bolnav de lumea aceasta
pentru tine voi surzi și-l voi urma pe ludwig van beethoven
îngemănând orizontul și
femeile de pe strada mea adoră epopeile
nici nu mai adorm nici nu mai clipesc
să nu mor înainte de vreme au tocmit polițiști să mă păzească
și-au trimis bărbații
oameni mai bătrâni sau mai tineri continuă să moară în satul meu
fiecare-și așteaptă gongul din ceasul de perete uriaș
cât un ochi de lăptucă înghițind timpul și fenomenele rare
media de
este luni și realizez că mi-am petrecut foarte puțin timp cu băiatul meu
deocamdată cădem de acord că nu ne sufocăm prea tare
sub același trainic acoperiș foarte comunist și foarte înalt
de unde
frumusețea pajurei pe cerul unui trecut mai luminos decât ființa în devălmășie
îmi taie calea printre picături de lapte și stele neexplodate
îngenunchează sălbăticiunile care mă însoțesc pe
vine un călăreț pe un asin fluturând steagul alb
vine să spulbere odată pentru totdeauna
între fălci de asin marile întrebări metafizice la care nu există răspuns
vine să se isprăvească odată
atâta vreme cât pablo neruda a trăit
ispita cea mai mare n-a fost ars vivendi
ci să-i dea crezământ lui stalin din care mai rămăsese
necitit un bilețel descoperit la moartea lui
se trezește devreme își pregătește cafeaua neagră
pentru daimonii albi ai câmpiilor eleusine
își studiază hărțile încrustate în pielea de bizon alb
înjunghiat în vestul sălbatic al
un om înțelept cu ochii oracolului de la delphi
o lăuză cu pruncul în copaie
o barză care nu-și mai găsește cuibul din anul trecut și bate la ușă
un prieten dintr-o țară neagră care știe
eu cred că împărăția lui nero este în formă de cerc
pleacă și revine când are chef se întinde
cât vezi cu ochii și nu se rupe nici
dac-o tai cu sabia mântuitorului
cercul este sacru împodobit
se clatină frumusețea în alergatul fetei urmărită de tristețea plecării
jandarmi fără genți cultivă aflatul în treabă al lumii neputrezite
sub cununa zăpezilor în care ne-am iubit cu patimă
mă
omul de nicăieri este totuși de undeva
și anume din acel trecut al omului care și-a pierdut
demnitatea de a spune lucrurilor pe nume
trăind de azi pe mâine într-un viitor improbabil
el este
se acordă o lebădă neagră lângă o roată albă de fum albăstrui
școlarului care a învățat să numere numai până la opt
știi cum începe povestea nemuritoare înotând câineasca
în apele liniștite
am să vă rog să nu fugiți deodată ci pe rând
pentru a ne despărți se va mai construi un aeroport
și dacă ne vom înstrăina într-atât de mult cine ne va mai plânge doinele
se va moderniza și un
adevăratul meu alter ego a fost novalis
mă aflam pe marginile unui râu cu ape liniștite într-o zi de vară
spune-mi și tu novalis cum se răsfrânge în apa de cristal
chipul femeii al cărei
ce importanță are dacă eu nu am mai putut domina lumea
așa cum stă scris în vechi tratate medievale
din moment ce toată învățătura lumii nu înseamnă nimic în fața morții
de multe ori ți-am
nu știu cum să vă spun dar cel mai loial prieten al meu a fost din săpânța
când ne-am întâlnit începuse războiul religiilor
și pentru mine vorba nătângă a lui malraux a fost foarte demult
insula lui robinson nu dispare ci intră în mine
visul cu lei mă duce mai aproape de moarte
interpretarea psihanalitică a morții
îmi spune că voi avea parte de onoruri regale
luntrașul
în dimineți cu soare alb m-am întors să-ți dau un nume numai al meu
l-am găsit doar în praful diamantin al zăpezilor cu vise
ai crezut că poți muri când nimeni nu mai
omul care purta steagul călușar
m-a vizitat în preajma crăciunului
avertizându-mă că lumea încearcă să mă imite
și se împrumută din cuvintele mele în loc de lingouri
după ce toate băncile
am crezut că propriu-mi vis mă va mistui când se apropie oarba tăcere
am privit cele două turle ale bisericii din care după cutremur a rămas doar una
învățăceii
neputința de a trăi sacrul în marile sale momente cum spune eliade
când trăitorii se numără pe degete și nu se mai întorc de la ski
face din urâții care-l colindă pe baudelaire niște oameni
CD