Cătălin Al DOAMNEI

de la o vreme am vise foarte stranii cu oameni mari din diferite timpuri și sfere pe care tu mi le tălmăcești cu dicționarul de iluzii având o concepție foarte înaltă despre lume și

ajunsesem la histria voiam să-ți scriu numai poeme mitologice prin care să mă reîntorc în adolescența eroilor deslușindu-ți chipul în bătaia soarelui coborât de-o suliță pe monezi din

începuse să-mi fie dor de timpul acela înalt atât de vechi al vieții mele când stelele apar se sting și mor într-un alt orizont printre cioburi de zei din religii

în dimineți de cretă galbenă geloasă ne furișam la marginea orașului căutând să vedem cum din vis s-a deschis doar pentru noi o poartă mai grea decât lumea la schimbarea gărzii de

pentru mine se întrupează într-o persoană dragă mie și altora mai vârstnici decât mine căreia lumea-i spunea domnu buhuși rugându-l uneori cu teamă alteori fiecare luându-și inima-n

mana noastră în pustie au fost liliecii pe care i-am găsit în peșteri ascunși pe unde-am putut fiecare nu râde numai moartea își bate joc de noi omul numai de felul cum părăsește

observi cum o lumină albăstrie se-nalță deasupra creștetului omului sărman? m-a întrebat cerșetoarea pe când mă aflam la jumătatea drumului dintre biserica rusă și biblioteca națională a

de câte ori fratele meu mai mare își amintește cum am servit primul as cu mingea de tenis din filmul lui antonioni oamenii culți din cinema le-au spus invincibililor de la wimbledon că

întotdeauna toamna stăteam mai mult la bunicul spiridon când cerul se îngălbenea ca după stalingrad nu știam de disperarea cui trebuie să mă apăr cumva să i-o curm așa cum s-ar curba calea

în anul acela vânătoarea de balene de-abia începuse bătrâna maria bălteanu murise avea 90 de ani fără 2 sau 3 luni cineva i-a aprins toiagul vieții fără de

și eu am asistat la moartea țării mele eram de față când decebalus per scorilo s-a sinucis a doua oară sub privirile îngrozite din neam în neam ale domnului acad.dinu c. giurăscu și ale

amintiți-vă pe vremea aceea educația lumii se făcea pe dealurile socialiste numai și numai prin muncă fiecare deal îmbrățișându-se cu un alt deal cu o infinită gingășie și

omul lepros este omul manipulat bolnav incurabil el nu poate mulțumi niciodată el nu este fericit el poartă păcatele celorlalți ca pe o imensă medalie de platină el nu se poate arunca de pe

eu cred că nici pe timpul lemurienilor nu existau atâtea lichele și barbaria avea un chip mai uman înainte de a muri îți mai puteai lua bun rămas de la cei dragi sau de la puținele

lelu a fost cel mai bun prieten al meu cu el am săpat tuneluri de apărare pentru ca țara mea să nu devină țara contrabandei nocturne diurne și matinale în tunelurile acelea am inventat cel

de multe ori nu mai trăiesc viața mea mă pierd printre frânturi de vieți ca pe neumblate poteci de munte lăsate mie de tatăl meu și de mama mea când era tânăr

mult timp nici nu am văzut-o pe fiica faraonului până într-o duminică aprinsă de culoarea deznădăjdii dintre piramide de fum și de ceață ieșise după mine să jucăm ping pong eu eram mult

în 1960 și ceva în gara de nord ploua tatăl meu căuta adăpost pentru mama mea ca din întâmplare actorul lazăr vrabie jucase în valurile dunării coleg la lmk cu tatăl meu absolut întâmplător

fiecare duminică este neasemuită pregătește-te să-l întâmpini pe octavian augustus singurul împărat din lume care-i proteja pe artiști dându-le să scrie despre războaie în lumină lină pe

se strică vremea fie e prea cald sau vin inundațiile și iarna acoperă releele telefonice în care-ai înroșit toate liniile arată-te măcar nouă vorbim într-una numai despre tine noi

parafrază la poemul autostrada 61 și a spus Dumnezeu am văzut credința ta în Mine eu spun că frumusețea s-a născut pe autostrada 62 am văzut plânsul tău și

lumea nu crede în lacrimi are nevoie de lucruri palpabile trăiești printre ființe și obiecte invizibile care-și schimbă mereu starea în funcție de palpitațiile sufletului tău îndărătnic căruia

și tu-mi spuneai că ne vom regăsi în același loc plin de minuni când liliacul înflorește alb promițându-mi că timpul va trece imaculat ca o mireasă din romanele englezești cu happy-end

vei ști că durerea lichefiază trecutul și mă-ntreb ce voi face –n vara care nu va mai începe desigur betoanele se vor încinge se vor deschide aidoma căpușelor care ne-au înghițit de nici