Cătălin Al DOAMNEI

întotdeauna toamna stăteam mai mult la bunicul spiridon când cerul se îngălbenea ca după stalingrad nu știam de disperarea cui trebuie să mă apăr cumva să i-o curm așa cum s-ar curba calea

în anul acela vânătoarea de balene de-abia începuse bătrâna maria bălteanu murise avea 90 de ani fără 2 sau 3 luni cineva i-a aprins toiagul vieții fără de

și eu am asistat la moartea țării mele eram de față când decebalus per scorilo s-a sinucis a doua oară sub privirile îngrozite din neam în neam ale domnului acad.dinu c. giurăscu și ale

amintiți-vă pe vremea aceea educația lumii se făcea pe dealurile socialiste numai și numai prin muncă fiecare deal îmbrățișându-se cu un alt deal cu o infinită gingășie și

omul lepros este omul manipulat bolnav incurabil el nu poate mulțumi niciodată el nu este fericit el poartă păcatele celorlalți ca pe o imensă medalie de platină el nu se poate arunca de pe

eu cred că nici pe timpul lemurienilor nu existau atâtea lichele și barbaria avea un chip mai uman înainte de a muri îți mai puteai lua bun rămas de la cei dragi sau de la puținele

lelu a fost cel mai bun prieten al meu cu el am săpat tuneluri de apărare pentru ca țara mea să nu devină țara contrabandei nocturne diurne și matinale în tunelurile acelea am inventat cel

de multe ori nu mai trăiesc viața mea mă pierd printre frânturi de vieți ca pe neumblate poteci de munte lăsate mie de tatăl meu și de mama mea când era tânăr

mult timp nici nu am văzut-o pe fiica faraonului până într-o duminică aprinsă de culoarea deznădăjdii dintre piramide de fum și de ceață ieșise după mine să jucăm ping pong eu eram mult

în 1960 și ceva în gara de nord ploua tatăl meu căuta adăpost pentru mama mea ca din întâmplare actorul lazăr vrabie jucase în valurile dunării coleg la lmk cu tatăl meu absolut întâmplător

fiecare duminică este neasemuită pregătește-te să-l întâmpini pe octavian augustus singurul împărat din lume care-i proteja pe artiști dându-le să scrie despre războaie în lumină lină pe

se strică vremea fie e prea cald sau vin inundațiile și iarna acoperă releele telefonice în care-ai înroșit toate liniile arată-te măcar nouă vorbim într-una numai despre tine noi

parafrază la poemul autostrada 61 și a spus Dumnezeu am văzut credința ta în Mine eu spun că frumusețea s-a născut pe autostrada 62 am văzut plânsul tău și

lumea nu crede în lacrimi are nevoie de lucruri palpabile trăiești printre ființe și obiecte invizibile care-și schimbă mereu starea în funcție de palpitațiile sufletului tău îndărătnic căruia

și tu-mi spuneai că ne vom regăsi în același loc plin de minuni când liliacul înflorește alb promițându-mi că timpul va trece imaculat ca o mireasă din romanele englezești cu happy-end

vei ști că durerea lichefiază trecutul și mă-ntreb ce voi face –n vara care nu va mai începe desigur betoanele se vor încinge se vor deschide aidoma căpușelor care ne-au înghițit de nici

când le-am arătat cunoscuților ultima fotografie cu ra toți au căzut în genunchi crezând că m-am zeificat era ora amiezii și-i bătuse pe toți soarele cu atâta putere încât mă cuprinsese o

mă vei regăsi pe țărmurele de aur printre îndrăgostiții altor timpuri plonjând cu suspiciune ireală din realul efemer până ce vom deveni una cu marea de alge adevărate vom trece prin noi

voi spune că de mai multe ori am vrut să mor dar în mine a devenit activă o forță inexplicabilă cu mult mai puternică decât tot ceea ce știam despre mine în împrejurări limită nimeni nu

frumusețea urmelor aspre pe zăpada aspră căzând perpendicular pe vieți în ascensiune grea aș vrut să ți-o arăt în loc de bun rămas printre descreierați a căror umbră în retragere topește

uite documentarul de la bbc tocmai a ajuns să filmeze munții lui zeus fiind foarte bătrân el nu poate ajunge până la noi să ne salute deși eu știu sigur că dacă zeus ar vrea ar putea să facă

ai observat cum s-a prăbușit vremea și imaginea lucrurilor de sub cer s-a răsfrânt pe pământul alb cuprins de neagră

am visat că înotam într-un fluviu de pescăruși se spune că e semn bun în aripile lor zburlite vedeam cum se agață starea omului îndurerat de propria lui alergare fără de țintă și neputință

întotdeauna faptele omului melancolic poleiesc cu argint singurătatea întotdeauna înscenările omului-paranoia m-au făcut să pot contempla cu mai multă atenție lumea dinăutrul eului meu topit