Cătălin Al DOAMNEI

mult timp nici nu am văzut-o pe fiica faraonului până într-o duminică aprinsă de culoarea deznădăjdii dintre piramide de fum și de ceață ieșise după mine să jucăm ping pong eu eram mult

în 1960 și ceva în gara de nord ploua tatăl meu căuta adăpost pentru mama mea ca din întâmplare actorul lazăr vrabie jucase în valurile dunării coleg la lmk cu tatăl meu absolut întâmplător

fiecare duminică este neasemuită pregătește-te să-l întâmpini pe octavian augustus singurul împărat din lume care-i proteja pe artiști dându-le să scrie despre războaie în lumină lină pe

se strică vremea fie e prea cald sau vin inundațiile și iarna acoperă releele telefonice în care-ai înroșit toate liniile arată-te măcar nouă vorbim într-una numai despre tine noi

parafrază la poemul autostrada 61 și a spus Dumnezeu am văzut credința ta în Mine eu spun că frumusețea s-a născut pe autostrada 62 am văzut plânsul tău și

lumea nu crede în lacrimi are nevoie de lucruri palpabile trăiești printre ființe și obiecte invizibile care-și schimbă mereu starea în funcție de palpitațiile sufletului tău îndărătnic căruia

și tu-mi spuneai că ne vom regăsi în același loc plin de minuni când liliacul înflorește alb promițându-mi că timpul va trece imaculat ca o mireasă din romanele englezești cu happy-end

vei ști că durerea lichefiază trecutul și mă-ntreb ce voi face –n vara care nu va mai începe desigur betoanele se vor încinge se vor deschide aidoma căpușelor care ne-au înghițit de nici

când le-am arătat cunoscuților ultima fotografie cu ra toți au căzut în genunchi crezând că m-am zeificat era ora amiezii și-i bătuse pe toți soarele cu atâta putere încât mă cuprinsese o

mă vei regăsi pe țărmurele de aur printre îndrăgostiții altor timpuri plonjând cu suspiciune ireală din realul efemer până ce vom deveni una cu marea de alge adevărate vom trece prin noi

voi spune că de mai multe ori am vrut să mor dar în mine a devenit activă o forță inexplicabilă cu mult mai puternică decât tot ceea ce știam despre mine în împrejurări limită nimeni nu

frumusețea urmelor aspre pe zăpada aspră căzând perpendicular pe vieți în ascensiune grea aș vrut să ți-o arăt în loc de bun rămas printre descreierați a căror umbră în retragere topește

uite documentarul de la bbc tocmai a ajuns să filmeze munții lui zeus fiind foarte bătrân el nu poate ajunge până la noi să ne salute deși eu știu sigur că dacă zeus ar vrea ar putea să facă

ai observat cum s-a prăbușit vremea și imaginea lucrurilor de sub cer s-a răsfrânt pe pământul alb cuprins de neagră

am visat că înotam într-un fluviu de pescăruși se spune că e semn bun în aripile lor zburlite vedeam cum se agață starea omului îndurerat de propria lui alergare fără de țintă și neputință

întotdeauna faptele omului melancolic poleiesc cu argint singurătatea întotdeauna înscenările omului-paranoia m-au făcut să pot contempla cu mai multă atenție lumea dinăutrul eului meu topit

și eu știu cum este să fii cuprins în capcana memoriei întinsă de mercenari față de care respectul se pleacă și evadează din dicționarul clipelor fericite culese din cărți din care-ai

întotdeauna forța muribundului te împinge spre idealul lacustru mai puternică este ultima lui dorință decât voința ta de a trăi și cu toate acestea nimic nu mai este relevant în această lume în

și eu am trăit sentimentul sărbătoresc al lumii și am primit cu aplauze fiecare tiradă a omului sincer fiecare zi avea aceeași culoare se mergea pe aceleași trotuare pentru ca nimeni să nu

constelația livezilor de portocal ascunde sâmburele de adevăr și-l picură din respirarea ta umedă ca iasomia crescând din mine întinzându-se peste lumea nelumită eu depun mărturie prin copilăria

se apropia ora amiezii de primăvară albă și rece voisem să mă emoționez și am decis să aflu cum țin mai departe adolescenții lumea în mâini cum o deschid ca pe-o carte din mesopotamia pe strada

tu vei pleca și eu îmi voi face un pat nupțial din motive literare însuși hefaistos mă va invita la o omletă din ouă de aligator omletă din ouă de aligator comunist nu servesc îi voi

pot jura cu mâna pe inimă că fiecare exercițiu zilnic de supraviețuire începe cu mirarea primordială gesturile tale minuscule mă –mpacă definitiv cu lumea inexorabilă întinsă pe cea mai lungă

? să-ți spun că m-am însoțit cu miturile bunicul meu pleacă iarăși înaintea mea în temniță scrie poeme despre libertatea spiritului și despre demnitatea inviolabilă cocoțată pe zidurile