ultima fotografie polaroid cu ra

când le-am arătat cunoscuților ultima fotografie cu ra toți au căzut în genunchi crezând că m-am zeificat era ora amiezii și-i bătuse pe toți soarele cu atâta putere încât mă cuprinsese o neliniște morbidă în fața existenței cu mult mai puternică decât prosternarea alor mei în fața vicisitudinilor provocate de vameșii vieții și ai morții strigătul meu de disperare a depășit cu mult strigătul lui edvard munch când m-am uitat pe internet să văd câte milioane de euro mai costă piramida mai mică pe unde mă piteam când mă jucam de-a egiptenii se mai prăbuși puțin inexplicabil amortizată de alte strigăte ca niște uriașe airbaguri susținând iluzia libertății și a demnității mai mult decât vorbele somnolente ale politicienilor depunându-și jurământul către patria-mamă după ce m-am mai liniștit am început să luminez din ce în ce mai tare până ce pământul a devenit nisipos și nilul și-a scuturat crocodilii prin subteranele speciei de ce vor fi vrând să plece cu toții în vacanțe exotice acesta nu este răspunsul la frumusețea unui epos netrucat care poruncește bunătății să-i iert pe toți cei care mi-au greșit pentru tine, doamne, nedospiți ca azima nu am fost pregătit pentru atâta singurătate niciodată nu am crezut că pot îmblânzi ciclopii doamne tu ai știut inima mea și teama mea de a nu greși în spirit a curs prin sângele meu până ce cuvintele au devenit totuna cu globulele albe și roșii închegându-se ca diamantul de aceea cuvântul meu e mai puternic peste tot pământul mai greu decât mine și decât toți cei care au fost ca mine de aceea eu nu mai pot rosti niciun cuvânt fără tine dumnezeul meu din iluzia că pot trece sub tăcere obscenitatea scanată a imbecilității l-am visat pe che guevara cu un semn vinețiu în frunte semnul era aidoma unui glonț care declanșase o revoluție m-am uitat spre răsărit și i-am văzut coșciugul purtat de câinii –gringo mușcând din trupul invizibil al fiecărei zile translucide în care nedreptatea răsare și apune cu sfâșiere eroică am vrut să mă uit înspre apus să număr șirul de pași infiniți ai șerpașului spre acoperișul lumii căruia îi este indiferent din tată-n fiu înspre care parte a soarelui-răsare se uită la mine și la toți temerarii cu nepăsarea lui buddha spre alcătuirea veșnic strâmbă a acestei lumi umblând pe drumuri suspendate cărora le vom zice mai departe înalte idealuri