o idilă perfectă pe pământul-catacombă

mă vei regăsi pe țărmurele de aur printre îndrăgostiții altor timpuri plonjând cu suspiciune ireală din realul efemer până ce vom deveni una cu marea de alge adevărate vom trece prin noi înșine cum își trec degetele muribunzii înainte de marea plecare în lumina gălbuie a chipului tău de fată cu țâțe lungi care anunță o viață și o moarte la fel de lungă cu o mie de plânsete culese din grădina florilor de miozotis estimp lumea s-a mai schimbat ori s-a îmbunătățit atât de mult încât nu mai poate fi recunoscută decât de singurul dresor de geniu de cai și de iepe pe pământul-catacombă ca pe cai te-am învățat să mă șuieri să bați șaua să priceapă surzii cum se scutură florile de miozotis și mor de durerea ta pentru mine iubește-mă ca pe singurul căluț de mare care ca să ajungă la tine a străbătut toate mările și când mările s-au sfârșit ți-a împletit dulcegării din corali violet și prostioare din toate visele gingaș eminesciene după ce toți scriitorii lumii și-au vărsat cerneala în lacrimi marea e violet acum suntem singurii supraviețuitori ai luminii eu cred că am fost cruțați deoarece viața a trecut mereu pe lângă noi cum trec pe sub fereastra mea NUMAI PE ROȘU toate mașinile din oraș jandarmeria poliția ambulanța pompierii ultragrăbitele mașini-răcnet ale oamenilor de afaceri cu sau fără permis viitoarele troleibuze tractoarele elvețiene fără pluguri de zăpadă inclusiv tu troienită de speranță și așteptare