poemul fără sfârșit (I)

în 1960 și ceva în gara de nord ploua tatăl meu căuta adăpost pentru mama mea ca din întâmplare actorul lazăr vrabie jucase în valurile dunării coleg la lmk cu tatăl meu absolut întâmplător actorul lazăr vrabie a văzut cum valurile dunării se mută de pe pelicula alb –negru și intră direct în filmul color prevestind destinul meu paralel cu viața să-ți mai spun câte ceva din viața mea clandestină i-a spus lazăr vrabie la o friptură de porc tatălui meu însoțit de unica mea mamă unica dată rivală din dragoste cu irina petrescu intrând în gara de nord cu marfarul din film cum am scăpat de pușcărie nu de securitate ei mă cred unul de-al lor chiar m-au trimis la specializare pe dunăre nu există fluviu mai frumos curgător pe harta pământului ca dunărea tu frate al meu pentru care am trecut înot dunărea când ne-au prins comuniștii aduși de tito să ne dea drumul mai apoi să murim cu morții noștri gest emoționant prin care am înțeles că dunărea e soră cu românul sovietic de a dat atâtea inundații la televizorul socialist din care mai marii n-au înțeles nimic