poem de înflorit liliacul

și tu-mi spuneai că ne vom regăsi în același loc plin de minuni când liliacul înflorește alb promițându-mi că timpul va trece imaculat ca o mireasă din romanele englezești cu happy-end pentru unii atât de stupid având pe copertă o vietate nedeslușită bătând din aripi ca o inimă de pasăre speriată urmărită de un zmeu de hârtie pe cerul-copil stelele coborau atât de aproape ca după războaiele sinelui meu greu interpretabil freudian cu o altă lume deși nepăsarea nu m-a caracterizat niciodată nu am știut că suntem absolut singurii supraviețuitori ai unui cataclism nedescifrat decât după mii de ani dintr-o limbă necunoscută plină de cuvinte ipohondre și cu toate acestea arătând și acum direcția unei lumi fără busolă înaintând printre umbrele lumii după alte semne am vrut să pășesc în umbra lunii rupte de pe cerul sfâșiat în adolescență umbra ta pierzând-o prin toate universurile prin care mi-ai spus să te caut acolo unde răutatea lumii amuțește și liliacul înflorește alb ca după viitoare războaie