Cătălin Al DOAMNEI

refuz regia ruginită a lumii și respir un aer mai pur din idealuri păscute de cămilele împăratului iustinian secătuit de adevărul nisipurilor înalțând un imn de slavă derizoriului

foarte mult timp am vrut să-l contrazic pe aristotel foarte mult timp nici nu am avut somn tot frământându-mă cum o să-l întâmpine aristotel pe viitorul alexandru macedon al poeziei cum o să

locuiesc o patrie fictivă și pentru ea pentru dânsa nu pot muri cu onoare patria mea e patria lui constantin noica de dinainte de invazia ocultei mondiale care și-a amplasat rampa de

vei vedea drept în față cum se înalță peste veșnicele ghețuri un munte de verdeață care desparte binele de rău vei trăi un basm mut în care unii se vor îndrepta spre moarte cu 300 de km/h

la poale de angkor acolo șezum și plânsem în tonuri de mi și de re do de sus și do de jos în gamă minoră mai întâi în cea majoră mai apoi unde cânți tu golemane unde bate vântul de

despre viața mea adevărată nu vei putea scrie decât o poveste adevărată ca un soare ascuns în merii din fața casei unde privighetoarea revine-n același cuib și-mi cântă de mai bine de

vladimir putin knockout soljenițîn în toamna uscată cu mâna uscată ascultând vocea uscată a inimii coborând cu ion moiș în hiperboreea aceasta este fotografia în sepia pe care nu o va mai

porunci-vom și vom fi fericiți dacă ne vei scrie un poem al milostivirii ne-a zis țarul înainte să pornim spre țara unde soarele nu apune niciodată ce-i spune chitai îmbrăcați în

de la o vreme am vise foarte stranii cu oameni mari din diferite timpuri și sfere pe care tu mi le tălmăcești cu dicționarul de iluzii având o concepție foarte înaltă despre lume și

ajunsesem la histria voiam să-ți scriu numai poeme mitologice prin care să mă reîntorc în adolescența eroilor deslușindu-ți chipul în bătaia soarelui coborât de-o suliță pe monezi din

începuse să-mi fie dor de timpul acela înalt atât de vechi al vieții mele când stelele apar se sting și mor într-un alt orizont printre cioburi de zei din religii

în dimineți de cretă galbenă geloasă ne furișam la marginea orașului căutând să vedem cum din vis s-a deschis doar pentru noi o poartă mai grea decât lumea la schimbarea gărzii de

pentru mine se întrupează într-o persoană dragă mie și altora mai vârstnici decât mine căreia lumea-i spunea domnu buhuși rugându-l uneori cu teamă alteori fiecare luându-și inima-n

mana noastră în pustie au fost liliecii pe care i-am găsit în peșteri ascunși pe unde-am putut fiecare nu râde numai moartea își bate joc de noi omul numai de felul cum părăsește

observi cum o lumină albăstrie se-nalță deasupra creștetului omului sărman? m-a întrebat cerșetoarea pe când mă aflam la jumătatea drumului dintre biserica rusă și biblioteca națională a

de câte ori fratele meu mai mare își amintește cum am servit primul as cu mingea de tenis din filmul lui antonioni oamenii culți din cinema le-au spus invincibililor de la wimbledon că

întotdeauna toamna stăteam mai mult la bunicul spiridon când cerul se îngălbenea ca după stalingrad nu știam de disperarea cui trebuie să mă apăr cumva să i-o curm așa cum s-ar curba calea

în anul acela vânătoarea de balene de-abia începuse bătrâna maria bălteanu murise avea 90 de ani fără 2 sau 3 luni cineva i-a aprins toiagul vieții fără de

și eu am asistat la moartea țării mele eram de față când decebalus per scorilo s-a sinucis a doua oară sub privirile îngrozite din neam în neam ale domnului acad.dinu c. giurăscu și ale

amintiți-vă pe vremea aceea educația lumii se făcea pe dealurile socialiste numai și numai prin muncă fiecare deal îmbrățișându-se cu un alt deal cu o infinită gingășie și

omul lepros este omul manipulat bolnav incurabil el nu poate mulțumi niciodată el nu este fericit el poartă păcatele celorlalți ca pe o imensă medalie de platină el nu se poate arunca de pe

eu cred că nici pe timpul lemurienilor nu existau atâtea lichele și barbaria avea un chip mai uman înainte de a muri îți mai puteai lua bun rămas de la cei dragi sau de la puținele

lelu a fost cel mai bun prieten al meu cu el am săpat tuneluri de apărare pentru ca țara mea să nu devină țara contrabandei nocturne diurne și matinale în tunelurile acelea am inventat cel

de multe ori nu mai trăiesc viața mea mă pierd printre frânturi de vieți ca pe neumblate poteci de munte lăsate mie de tatăl meu și de mama mea când era tânăr