ori de câte ori o melancolie soră cu moartea
mă paște prin orașul-fantomă
amicul meu de demult chuck norris
îmi apare-n față mă ia de braț și mă-nsoțește
în lungi plimbări metafizice prin
în fiecare zi în locurile unde mă aflam se petreceau lucruri ciudate
trăiam mereu cu spaima de a nu fi sfâșiat de hiene
cu dinți galbeni tociți de atmosfera insalubră a junglei
unii dintre
niciodată nu am știut cum arată culoarea patagoniei
adică s-o pot defini numai pentru mine în cuvinte
aparținând unui alt timp s-o pot arăta cu degetul inelar
celor care se întorc ori își
denis buican peligrad a fost primul om care mi-a vorbit
despre îndeletnicirea morbidă a lui vlad țepeș
aflat în temniță de a trage șobolanii în țeapă
câți șobolani credeți că a executat vodă
vrând să-i răspundă numai și numai
în spiritul valorilor absolute
eroicul reprezentant al papuașilor
la academia franceză
a luat cuvântul și a zis
dacă eugene ionesco nu este aici
românia
și atunci am înțeles
că am iubit-o cu o dragoste mai mare
decât mi-a fost dat să trăiesc
mă aflam într-un loc despre care n-aș putea
spune exact cum arată în realitate
era un fel de
să știi să poți să urci să nu cazi
să visezi să înțelegi iute ca fulgerul
să reflectezi câteva mii de ani mai mult decât upanishadele
să posezi adevărul ca pe o armă și să nu ucizi
să
eclesiastul a fost și a rămas singurul meu prieten
mă paște o melancolie mai grea decât roadele toamnei
auzi trupul firav al semințelor germinând în splendoarea
acestei lumi de care vrei să
refuz regia ruginită a lumii și respir un aer mai pur din idealuri
păscute de cămilele împăratului iustinian secătuit de adevărul
nisipurilor înalțând un imn de slavă derizoriului
foarte mult timp am vrut să-l contrazic pe aristotel
foarte mult timp nici nu am avut somn
tot frământându-mă cum o să-l întâmpine aristotel
pe viitorul alexandru macedon al poeziei
cum o să
locuiesc o patrie fictivă și pentru ea
pentru dânsa nu pot muri cu onoare
patria mea e patria lui constantin noica
de dinainte de invazia ocultei mondiale
care și-a amplasat rampa de
vei vedea drept în față cum se înalță peste veșnicele ghețuri
un munte de verdeață care desparte binele de rău
vei trăi un basm mut în care unii se vor îndrepta spre moarte
cu 300 de km/h
la poale de angkor acolo șezum și plânsem
în tonuri de mi și de re do de sus și do de jos
în gamă minoră mai întâi
în cea majoră mai apoi
unde cânți tu golemane
unde bate vântul de
despre viața mea adevărată
nu vei putea scrie decât o poveste adevărată
ca un soare ascuns în merii din fața casei
unde privighetoarea revine-n același cuib
și-mi cântă de mai bine de
vladimir putin knockout soljenițîn
în toamna uscată cu mâna uscată
ascultând vocea uscată a inimii
coborând cu ion moiș în hiperboreea
aceasta este fotografia în sepia
pe care nu o va mai
porunci-vom și vom fi fericiți
dacă ne vei scrie un poem al milostivirii
ne-a zis țarul înainte să pornim spre țara
unde soarele nu apune niciodată
ce-i spune chitai
îmbrăcați în
de la o vreme am vise foarte stranii
cu oameni mari din diferite timpuri și sfere
pe care tu mi le tălmăcești cu dicționarul de iluzii
având o concepție foarte înaltă despre lume și
ajunsesem la histria
voiam să-ți scriu numai poeme mitologice
prin care să mă reîntorc în adolescența eroilor
deslușindu-ți chipul în bătaia soarelui coborât
de-o suliță pe monezi din
începuse să-mi fie dor de timpul acela înalt
atât de vechi al vieții mele când stelele apar
se sting și mor într-un alt orizont printre cioburi de zei
din religii
în dimineți de cretă galbenă geloasă
ne furișam la marginea orașului
căutând să vedem cum din vis s-a deschis
doar pentru noi o poartă mai grea decât lumea
la schimbarea gărzii de
pentru mine se întrupează într-o persoană dragă mie
și altora mai vârstnici decât mine
căreia lumea-i spunea domnu buhuși
rugându-l uneori cu teamă alteori
fiecare luându-și inima-n
mana noastră în pustie au fost liliecii
pe care i-am găsit în peșteri
ascunși pe unde-am putut fiecare
nu râde numai moartea își bate joc de noi
omul numai de felul cum părăsește
observi cum o lumină albăstrie
se-nalță deasupra creștetului omului sărman?
m-a întrebat cerșetoarea
pe când mă aflam la jumătatea drumului
dintre biserica rusă și biblioteca națională a
de câte ori fratele meu mai mare
își amintește cum am servit primul as
cu mingea de tenis din filmul lui antonioni
oamenii culți din cinema le-au spus
invincibililor de la wimbledon
că