Cătălin Al DOAMNEI

ori de câte ori o melancolie soră cu moartea mă paște prin orașul-fantomă amicul meu de demult chuck norris îmi apare-n față mă ia de braț și mă-nsoțește în lungi plimbări metafizice prin

în fiecare zi în locurile unde mă aflam se petreceau lucruri ciudate trăiam mereu cu spaima de a nu fi sfâșiat de hiene cu dinți galbeni tociți de atmosfera insalubră a junglei unii dintre

niciodată nu am știut cum arată culoarea patagoniei adică s-o pot defini numai pentru mine în cuvinte aparținând unui alt timp s-o pot arăta cu degetul inelar celor care se întorc ori își

denis buican peligrad a fost primul om care mi-a vorbit despre îndeletnicirea morbidă a lui vlad țepeș aflat în temniță de a trage șobolanii în țeapă câți șobolani credeți că a executat vodă

vrând să-i răspundă numai și numai în spiritul valorilor absolute eroicul reprezentant al papuașilor la academia franceză a luat cuvântul și a zis dacă eugene ionesco nu este aici românia

și atunci am înțeles că am iubit-o cu o dragoste mai mare decât mi-a fost dat să trăiesc mă aflam într-un loc despre care n-aș putea spune exact cum arată în realitate era un fel de

să știi să poți să urci să nu cazi să visezi să înțelegi iute ca fulgerul să reflectezi câteva mii de ani mai mult decât upanishadele să posezi adevărul ca pe o armă și să nu ucizi să

eclesiastul a fost și a rămas singurul meu prieten mă paște o melancolie mai grea decât roadele toamnei auzi trupul firav al semințelor germinând în splendoarea acestei lumi de care vrei să

refuz regia ruginită a lumii și respir un aer mai pur din idealuri păscute de cămilele împăratului iustinian secătuit de adevărul nisipurilor înalțând un imn de slavă derizoriului

foarte mult timp am vrut să-l contrazic pe aristotel foarte mult timp nici nu am avut somn tot frământându-mă cum o să-l întâmpine aristotel pe viitorul alexandru macedon al poeziei cum o să

locuiesc o patrie fictivă și pentru ea pentru dânsa nu pot muri cu onoare patria mea e patria lui constantin noica de dinainte de invazia ocultei mondiale care și-a amplasat rampa de

vei vedea drept în față cum se înalță peste veșnicele ghețuri un munte de verdeață care desparte binele de rău vei trăi un basm mut în care unii se vor îndrepta spre moarte cu 300 de km/h

la poale de angkor acolo șezum și plânsem în tonuri de mi și de re do de sus și do de jos în gamă minoră mai întâi în cea majoră mai apoi unde cânți tu golemane unde bate vântul de

despre viața mea adevărată nu vei putea scrie decât o poveste adevărată ca un soare ascuns în merii din fața casei unde privighetoarea revine-n același cuib și-mi cântă de mai bine de

vladimir putin knockout soljenițîn în toamna uscată cu mâna uscată ascultând vocea uscată a inimii coborând cu ion moiș în hiperboreea aceasta este fotografia în sepia pe care nu o va mai

porunci-vom și vom fi fericiți dacă ne vei scrie un poem al milostivirii ne-a zis țarul înainte să pornim spre țara unde soarele nu apune niciodată ce-i spune chitai îmbrăcați în

de la o vreme am vise foarte stranii cu oameni mari din diferite timpuri și sfere pe care tu mi le tălmăcești cu dicționarul de iluzii având o concepție foarte înaltă despre lume și

ajunsesem la histria voiam să-ți scriu numai poeme mitologice prin care să mă reîntorc în adolescența eroilor deslușindu-ți chipul în bătaia soarelui coborât de-o suliță pe monezi din

începuse să-mi fie dor de timpul acela înalt atât de vechi al vieții mele când stelele apar se sting și mor într-un alt orizont printre cioburi de zei din religii

în dimineți de cretă galbenă geloasă ne furișam la marginea orașului căutând să vedem cum din vis s-a deschis doar pentru noi o poartă mai grea decât lumea la schimbarea gărzii de

pentru mine se întrupează într-o persoană dragă mie și altora mai vârstnici decât mine căreia lumea-i spunea domnu buhuși rugându-l uneori cu teamă alteori fiecare luându-și inima-n

mana noastră în pustie au fost liliecii pe care i-am găsit în peșteri ascunși pe unde-am putut fiecare nu râde numai moartea își bate joc de noi omul numai de felul cum părăsește

observi cum o lumină albăstrie se-nalță deasupra creștetului omului sărman? m-a întrebat cerșetoarea pe când mă aflam la jumătatea drumului dintre biserica rusă și biblioteca națională a

de câte ori fratele meu mai mare își amintește cum am servit primul as cu mingea de tenis din filmul lui antonioni oamenii culți din cinema le-au spus invincibililor de la wimbledon că