une histoire d’amour repovestită de utnapiștim

și atunci am înțeles că am iubit-o cu o dragoste mai mare decât mi-a fost dat să trăiesc mă aflam într-un loc despre care n-aș putea spune exact cum arată în realitate era un fel de acoperiș de țiglă de tablă cuvintele cădeau între noi ca un fel de izbituri ale ploii deși de foarte demult nu mai plouase și prin orașe chiar era secetă de la mari depărtări oamenii cărau apa vieții unii chiar o găsiseră la și mai mari depărtări în folclorul popoarelor alții își făcuseră fântâni care secaseră foarte repede pentru că în lume în acele vremuri de cumpănă nimeni nu mai spunea adevărul iar cine-l știa prefera să meargă mai degrabă în războaie și să ucidă fără a mai da cuiva vreo explicație care oricum nu mai interesa pe nimeni posteritatea nu are vreme de întrebări metafizice de-abia apucă să se nască și uită dacă tu ai existat cândva într-adevăr și ai murit în numele unui adevăr foarte nobil ori pentru un ideal destinat mai mult semizeilor decât oamenilor banali și capricioși plăcându-le într-atât de mult să fie măguliți încât zgrunțurii de sub picioarele patrupedelor să devină o iarbă deasă și moale pe care paște un cal mai alb decât barba lungă de șase mii de ani a veșnicului utnapiștim