addenda la gândirea sălbatică

refuz regia ruginită a lumii și respir un aer mai pur din idealuri păscute de cămilele împăratului iustinian secătuit de adevărul nisipurilor înalțând un imn de slavă derizoriului frunzele îngălbenesc gândurile zilnic construiesc un palat al iluziei travestite cel mai sigur loc din lume în care te poți refugia în caz de incendiul universal al prostiei zilele vor fi neștiut nebănuit neverosimil de lungi până când le vei da iarăși sens roadele fiecărei zile ținându-ți de foame de sete de umbră niciodată nu te-ai plâns de nimic nu te-ai victimizat orașul autoflagelându-se neștiind încotro se mută și ce oraș se va stabili preț de câteva ceasuri în locul orașului tău dispărut ca atlantida-n tratate științifice despre cutremure și alte cele inversând polii magnetici ai pământului pentru ca noe și ai săi să asiste nestingheriți la trecerea dintr-o eră geologică într-alta observând cum se depășesc pe trecerile de pietoni mașinile cu volan pe dreapta modificând codul rutier român a 888-a oară exact de câte ori se sclerozase nazismul gonind în zile dungate după turma de zebre umană prea umană reinventând prezentul și făcându-l mai lucios decât osul de fildeș ca și cum zilnic te-ai așeza pe o bancă în parcul mitic pe care scrie ,,proaspăt vopsit’’ invizibil un alter ego se așează lângă tine și te-ntreabă ce mai faci dacă ești mulțumit de felul în care gândirea sălbatică a invadat cotidianul povestindu-ți cu detaliile lui michelangelo modul în care oamenii numai de bine caftesc prezentul și-l mută cu câteva străzi mai încolo ori vis-a-vis incredibilele sale fapte după care se tărâsc mii de trupuri în ovații luându-se la trântă cu ÎNSUȘI ABSURDUL developând un nu știu ce invizibil ca sufletul gemând prin jungla cotidianului mai tare decât prin jungla amazoniană care începe de la etajul patru al fiecărui bloc de cartier la umbra cocotierului comunist îl mai văd cum se mai odihnește uneori singur și pieziș tudor arghezi trimis în urgie din literatura română contemporană cu mai multă ură decât invazia de lăcuste despre care pomenesc cronicile medievale așezându-se peste dealuri peste munți și peste șesuri avide după metafora structuralismului descompus și recompus ca un lego de zece lei fericit este copilul să descopere noi și noi figuri geometrice la care nu a visat nimeni