Cătălin Al DOAMNEI

vasile al meu a fost vasile al meu pe toți cei iubiți de mine îi chema vasile toți au murit foarte tineri și au plecat foarte departe vasile grădinaru vasile brânză vasile abuzătoaie ai cărui

murise dej și țara –ntreagă se dădea de ceasul morții vrând să-l petreacă pe tătucul brusc tovarășii brigadieri au îmbrăcat salopeta cea nouă bleumarin-deschis ca pentru garda de onoare tatăl

pe omul care în copilărie a avut grijă de mine mai mult decât de sine însuși îl chema vasile era cu mult mai în vârstă decât mine și decât numărătoarea comunistă pe care n-o lua în seamă

my dear peter brook zapând astă-noapte pe site-urile de la princeton mi-am amintit cât de mult mi-am dorit să-l fi auzit pe tagore cântând mahabharatha sub pomul binelui din

melancolia mea de ieri par exemple am vrut s-o umplu cu alte fapte pline de sens să aflu dincotro vin și-ncotro mă-ndrept însă nimeni nu a știut să-mi răspundă dincotro vine și-ncotro

acesta e orașul meu din care ori de câte ori scriu un poem despre dictatură & proști toți o iau pe arătură fredonând un cântecel despre moartea cea de toate zilele și dă-ne nouă mai

omul care nu se putea opri să nu mai pună întrebări semăna cu forest forest gump în copilăria mea atât de îndepărtată a fost prietenul meu cel mai bun suferind la ieșirea din adolescență de

numai pătimirea eroului civilizator epatează redundanța vremurilor întotdeauna mai mult ale omului negru decât ale omului roșu cum definește orhan pamuk dragostea un roșu-aprins întins

tot în 1960 și ceva foarte tânărul scriitor jorge louis borges explica în limba franceză cum i se pronunță numele față de strămoșii lui în portugheză mari păsări ale paradisului din anzi

eu cred că marele reeducator nu a plecat și nici nu s-a ascuns vreodată mai sus de pagina de gardă a unui album filatelic aidoma conservându-și ca pe stamine de alun vocația peripatetică a

nu mai trecusem demult pe acasă satul meu aproape murise cu mâinile pe sus ca și cum nu s-ar fi sfârșit cele două războaie

noi care de atâtea ori te-am așteptat să cazi să dai falimentul mult visat al spiritului la care nu putem avea acces nici peste o mie de generații când totuși vom fi rude extrasenzoriale noi

nici așteptarea ghețurilor nici măreția iernii nici melancolia vulturilor albi plutind în lumina soarelui roșiatic ascuns printre nouri și diamanturi cețoase nici masa festivă din ajunul

aș fi vrut să scriu despre toate lucrurile în care NU EXIȘTI ținând cont de afirmația lui gianni vattimo acuzându-mă de a-mi fi trăit viața numai prin simulacru nu țin morțiș să-i infirm

poporul meu așteaptă crăciunul și nașterea din iesle știu că oricum m-aș apropia de tine vei încerca din răsputeri să mă pierzi ori pentru tine sunt deja pierdut la mijloc nemaifiind decât o

întocmai lui hokusai cel nebun după desen în loc de artere sunt făcut din liniile lui mai mult frânte de pe gravuri de la 1800 în sângele meu el își clătește culorile și se zbate fulgerat de

știind că vei muri vei trage linie în lumea de lichele premiate cu vârf și îndesat nu-i așa că nu te vei mai urni cu aceeași grăbire pentru a-ți primi umila-ți simbrie pumnul de ură al celor

bolnav bântuit bâlbâind boscorodind ca vulcanii noroioși despre absolut un fel de gripă de care nu te poți vindeca printr-o rețetă prescrisă de medicul curant în iarna cu fulgi mari

rumeg oroarea viscerală de a fi întârziat numai zece minute numai zece ani numai zece decenii la apelul condamnaților pe viață în subterana despre care dostoievski a scris că a ieșit

viețuiesc într-un loc în care soarele răsare asimetric un ținut al durerii universale deopotrivă pentru oameni și animale acceptând adevărul minciunilor și crima scriind tratate despre

pentru grigore vieru poetul național al moldovenilor încă un deziderat la care subscriu majoritatea celor care fac umbră pământului și-l întunecă nu sunt ai noștri

așa s-a născut fiul tunetului în mijlocul tribului căruia i-am uitat numele stăteam pe o plajă pustie cu gaugain și lumea impresionată la culme credea că n-o să ne mai vadă niciodată

de parcă aș fi john fitzgerald kennedy la depunerea jurământului nu există moment matinal să nu mă-ntreb ce pot face eu pentru literatura română locuiesc într-o țară în care trebuie să-ți pui

dintre toate necuvântătoarele numai puiul de zimbru a fost dintotdeauna al meu la plinirea vremii când a trebuit să plece urnindu-și agale menirea pentru prima dată în dicționarul