Cătălin Al DOAMNEI

tot în 1960 și ceva foarte tânărul scriitor jorge louis borges explica în limba franceză cum i se pronunță numele față de strămoșii lui în portugheză mari păsări ale paradisului din anzi

eu cred că marele reeducator nu a plecat și nici nu s-a ascuns vreodată mai sus de pagina de gardă a unui album filatelic aidoma conservându-și ca pe stamine de alun vocația peripatetică a

nu mai trecusem demult pe acasă satul meu aproape murise cu mâinile pe sus ca și cum nu s-ar fi sfârșit cele două războaie

noi care de atâtea ori te-am așteptat să cazi să dai falimentul mult visat al spiritului la care nu putem avea acces nici peste o mie de generații când totuși vom fi rude extrasenzoriale noi

nici așteptarea ghețurilor nici măreția iernii nici melancolia vulturilor albi plutind în lumina soarelui roșiatic ascuns printre nouri și diamanturi cețoase nici masa festivă din ajunul

aș fi vrut să scriu despre toate lucrurile în care NU EXIȘTI ținând cont de afirmația lui gianni vattimo acuzându-mă de a-mi fi trăit viața numai prin simulacru nu țin morțiș să-i infirm

poporul meu așteaptă crăciunul și nașterea din iesle știu că oricum m-aș apropia de tine vei încerca din răsputeri să mă pierzi ori pentru tine sunt deja pierdut la mijloc nemaifiind decât o

întocmai lui hokusai cel nebun după desen în loc de artere sunt făcut din liniile lui mai mult frânte de pe gravuri de la 1800 în sângele meu el își clătește culorile și se zbate fulgerat de

știind că vei muri vei trage linie în lumea de lichele premiate cu vârf și îndesat nu-i așa că nu te vei mai urni cu aceeași grăbire pentru a-ți primi umila-ți simbrie pumnul de ură al celor

bolnav bântuit bâlbâind boscorodind ca vulcanii noroioși despre absolut un fel de gripă de care nu te poți vindeca printr-o rețetă prescrisă de medicul curant în iarna cu fulgi mari

rumeg oroarea viscerală de a fi întârziat numai zece minute numai zece ani numai zece decenii la apelul condamnaților pe viață în subterana despre care dostoievski a scris că a ieșit

viețuiesc într-un loc în care soarele răsare asimetric un ținut al durerii universale deopotrivă pentru oameni și animale acceptând adevărul minciunilor și crima scriind tratate despre

pentru grigore vieru poetul național al moldovenilor încă un deziderat la care subscriu majoritatea celor care fac umbră pământului și-l întunecă nu sunt ai noștri

așa s-a născut fiul tunetului în mijlocul tribului căruia i-am uitat numele stăteam pe o plajă pustie cu gaugain și lumea impresionată la culme credea că n-o să ne mai vadă niciodată

de parcă aș fi john fitzgerald kennedy la depunerea jurământului nu există moment matinal să nu mă-ntreb ce pot face eu pentru literatura română locuiesc într-o țară în care trebuie să-ți pui

dintre toate necuvântătoarele numai puiul de zimbru a fost dintotdeauna al meu la plinirea vremii când a trebuit să plece urnindu-și agale menirea pentru prima dată în dicționarul

ori de câte ori o melancolie soră cu moartea mă paște prin orașul-fantomă amicul meu de demult chuck norris îmi apare-n față mă ia de braț și mă-nsoțește în lungi plimbări metafizice prin

în fiecare zi în locurile unde mă aflam se petreceau lucruri ciudate trăiam mereu cu spaima de a nu fi sfâșiat de hiene cu dinți galbeni tociți de atmosfera insalubră a junglei unii dintre

niciodată nu am știut cum arată culoarea patagoniei adică s-o pot defini numai pentru mine în cuvinte aparținând unui alt timp s-o pot arăta cu degetul inelar celor care se întorc ori își

denis buican peligrad a fost primul om care mi-a vorbit despre îndeletnicirea morbidă a lui vlad țepeș aflat în temniță de a trage șobolanii în țeapă câți șobolani credeți că a executat vodă

vrând să-i răspundă numai și numai în spiritul valorilor absolute eroicul reprezentant al papuașilor la academia franceză a luat cuvântul și a zis dacă eugene ionesco nu este aici românia

și atunci am înțeles că am iubit-o cu o dragoste mai mare decât mi-a fost dat să trăiesc mă aflam într-un loc despre care n-aș putea spune exact cum arată în realitate era un fel de

să știi să poți să urci să nu cazi să visezi să înțelegi iute ca fulgerul să reflectezi câteva mii de ani mai mult decât upanishadele să posezi adevărul ca pe o armă și să nu ucizi să

eclesiastul a fost și a rămas singurul meu prieten mă paște o melancolie mai grea decât roadele toamnei auzi trupul firav al semințelor germinând în splendoarea acestei lumi de care vrei să