Jurnal
care pe care
2 min lectură·
Mediu
bolnav bântuit bâlbâind boscorodind
ca vulcanii noroioși despre absolut
un fel de gripă de care nu te poți vindeca
printr-o rețetă prescrisă de medicul curant
în iarna cu fulgi mari amintindu-ți toridele zile de vară
patruzeci de grade la umbră când nu te vizita nimeni
nu se auzea ambulanța furată de promenadă
asculți urâții pământului urâții tăi
sunt mai urâți decât ai medicului curant
urâții lui fiind mai frumoși decât ai lui mister k
din cartea la care a silabisit o viață
după ce s-a lăsat de profesie
tot întrebându-se oglindă –oglinjoară
care-s cei mai urâți care-s cei frumoși urâți din țară
o febră aftoasă îți umblă prin creier
elocința și imparul și paul verlaine
cântând mai divin decât însuși pitagora
însuși pitagora mai faraon decât magii egipteni
îngroziți de pedeapsa îngerului nimicitor al diluviului
niciodată nu te-ai gândit că poți cuprinde atâta frig
medicul îți vorbește ca marin preda
măi domnule deschide gura nu pricepi
ai descoperit imparitatea o nouă stare de agregare
boala care nu are leac ci numai bolnavi
înghite pumnul acesta desenat pe rețetă
ca o mănușă de box ce a aparținut cândva lui cassius clay
despicând singur o pădure de sequoia
înainte de a deveni muhammad ali
de aceea marii campioni nu sunt crezuți
nici dacă mor repede în poziție de drepți
ca pentru onor li se face totuși un fel de autopsie
ca pentru înmormântare stabilindu-se
diferența specifică a omului care a învins moartea
și genul proxim al celui care primește în plexul solar
mănușa de box nu se știe care pe care par sau impar
012.114
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cătălin Al DOAMNEI
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 262
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Cătălin Al DOAMNEI. “care pe care.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/catalin-al-doamnei/jurnal/14040040/care-pe-careComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Prin poem se mișcă urâții ce au alergie la frumos, îngerii pedepsitori, iar versurile dârdâie de frigul bulimic devorând febra aftoasă.