fântâna lui vasile din milarepa

pe omul care în copilărie a avut grijă de mine mai mult decât de sine însuși îl chema vasile era cu mult mai în vârstă decât mine și decât numărătoarea comunistă pe care n-o lua în seamă nici el nici toți ai lui nu se știe cine pe cine îl făcea ipocrit cu mâna pe inimă afirm că de la el am înțeles răstălmăcirea mesianică ipocrizie paște și oile mele ale mele mai ales dacă pe drum treceau alde tovarășii râzând prostește de zevzecul de vasile omul cu un râs mai contagios decât al lui amza săpând de nebun o fântână mai adâncă decât satul trebuie să spun că avea un fel al lui tare ciudat aproape că nu dormea niciodată fiind atât de puternic încât putea aduce de la caua pe coromâslă șase găleți pline ochi să susțină singur căpriorii de la casa nouă ori pe cei de telegraf prăbușiți ca sălciile după trecerea crivățului în februarie aveam șase ani când a început să mă sculpteze și să sape la fântâna lui milarepa cum o alinta la șapte ani aveam deja bust și aproape nici nu mai încăpeam în tunelul secret în care-și adăpostea tainic statuietele și revelațiile viziunea lui despre mine era o statuietă din lemn de agud mai împlinită decât mine și dreptunghiulară care-i ținea de urât și despre care spunea că nu crește decât udată cu lacrimile lui milarepa cocoțat pe acoperișul lumii ca -ntr-un pom ale cărui roade verzi-albinoase îi înlocuiseră sângele și trupul magic sfârșitul poemului a început într-o sâmbătă când vasile a scăpat lanțul săpător în fântână trei săptămâni și mai bine ne-am chinuit să-l proțăpim ca-n deșert să găsim o oază sub care vasile în drum spre străvechiul babilon îngenunchease saint exupery nu terminase citadela însă vasile mi-o povestea și mie hei-rup mai trânteam și eu câte-o prostie el era sinele meu mai profund decât mine și pe care l-am înțeles foarte târziu eu am săpat mai adânc decât el eu am dat de apă ca milarepa el a rămas cu fântâna trecutului om din mine la care a trudit fără să-și dea seama cineva care cândva purta numele meu părându-mi a fi siamez