ideal matinal sculptat pe aripa unei furnici zburătoare

de parcă aș fi john fitzgerald kennedy la depunerea jurământului nu există moment matinal să nu mă-ntreb ce pot face eu pentru literatura română locuiesc într-o țară în care trebuie să-ți pui ochelari de eclipsă pentru a vedea de la mari depărtări numai scandaluri televizate care par a fi luat definitiv locul vieții adevărate între ora 3 și 4.13 dimineața m-a vizitat paul valery care mi-a vorbit îndelung despre moștenirea galilor cum atârnă pe aripile unui ideal sculptat deasupra unei furnici zburătoare aproape întunecându-ne viața și moartea la ora opt m-am gândit intens la țăranul din georgicele nu are nimic de-a face cu țăranul român cunoscut de mine nici cu cel care-și fura provizii pentru iarnă și alte anotimpuri de pe tarlalele comuniste nici cu cel băgat în pușcărie ca dușman al poporului însă ce frumos ce frumos povestește nicolae manolescu despre feeria optzecismului după astfel de poeme nimeni nu mai nimerea ușa literatura română având mai mult de zece mii de uși trântite de perete pentru viitorul poem citit printre rânduri de îngerii lui ioan mureșan tot alergându-l din realitate în mundus imaginalis până la șaptezeci de miliarde a șaptezeci de miliarde atât de mulți încât nimeni nu le poate cere iertare și apoi de unde atâtea pahare într-o țară falimentară literatura schimbă irealul și-l face lucios ca o aripă de înger în mai multe rânduri m-am izbit de pușcașul marin care l-a ucis pe j.f. k. la 12.30 și lumea sculptată deasupra unei aripi de furnică zburătoare a exclamat NU SE POATE de fiecare dată a încercat să-mi spună altceva și să mă mituiască deocamdată cuvintele au rămas singura mea armă care-l ține pe loc să-și adune mărunțișul din punga lui iuda împrăștiat în cele patru zări ale apocalipsei