Jurnal
horoscopul japonez al ceremonialului melancoliei
2 min lectură·
Mediu
melancolia mea de ieri par exemple
am vrut s-o umplu cu alte fapte pline de sens
să aflu dincotro vin și-ncotro mă-ndrept
însă nimeni nu a știut să-mi răspundă
dincotro vine și-ncotro se-ndreaptă
stăm aici să contemplăm paraziții
din filmele lui kurosawa perorând
despre drumul lunii către cerul senin
despre horoscopul japonez al ceremonialului
melancoliei pe străzi nocturne împăratul silabisind
printre peisaje să se facă lumină
să nu mai fie cutremur dă sfat aștrilor
dintre cuvinte mai înainte de a-și face harakiri
mișcările tectonice se vor supune
desigur se vor supune așa cum
superman ar opri inevitabilul
pentru cea mai banală ființă
care nu știe cine este acela împăratul
care-și închipuie că poate opri melancolia
ca și cum ai închide apa de la un robinet stricat
într-o lume puțin spus monstruoasă
tăcerea urcă în oase și le fortifică
simți cum sângele urcă în cuvinte
și cuvintele devin pure ca la ritualurile eleusine
dansând la priveghiul profeților numai cu tine
apoi tăcând în ideea că le vei jertfi pentru zei
numai de tine cunoscuți partea ta de sacru
pe care nu o poți împărți cu nimeni
fără să mori și fără să piară
eu cred că mai înainte de a muri
profeții îți împărtășesc durerea
și o îngurgitează ca pe azime
vine împăratul și moare pentru tine
însă nu ești tu acela care ai crezut
a fi fost chemat să-l întâmpine
001.047
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cătălin Al DOAMNEI
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 230
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Cătălin Al DOAMNEI. “horoscopul japonez al ceremonialului melancoliei .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/catalin-al-doamnei/jurnal/14042140/horoscopul-japonez-al-ceremonialului-melancolieiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
