patrie fictivă

locuiesc o patrie fictivă și pentru ea pentru dânsa nu pot muri cu onoare patria mea e patria lui constantin noica de dinainte de invazia ocultei mondiale care și-a amplasat rampa de lansare pretutindenea oriunde încerci să te faci că n-o vezi te-mpiedici de ea precum omul cumsecade din prostia omenească de oiștea carului noțiunea mea despre patrie ca un taifun ocolește lumea orașul în care mă aflu efemer să port de mână pruncii nenăscuți cu ,,tatăl nostru’’ ci al altora proslăvindu-l de o suferință inodoră cărora lor li se pare a fi supremul act de noblețe starea mea de spirit se schimbă de la o clipă la alta și ce a fost în trecut este cu mult mai interesant decât în viitorul de peste o sută de ani când noica și liiceanu vor sta tot într-un picior ușor șchiopătând înarmați cu o tolbă cu săgeți îndeajuns de grea pentru zmeul cel rău aflând că în rucsacul de pelin se află manuscrisele lui mihai eminescu evadate de la academia română întorcându-se să moară-n patria străbună iubita mea patrie cu morți și vii pe care nu i-a înțeles nimeni cu adevărat nu i-a îngenuncheat nu i-a sărbătorit în poeme precum rainer maria rilke pe celți ÎN POZIÞIE DE DREPÞI în pământul reavăn despre care ne vom mai vorbi unde și-n care pământ al martirilor se va odihni mitul pasării phoenix izgonit din urna romană cuprins de un foc sacru și târând după sine INFINITUL