dresoarea de tigri

nimic nu poate opri spiritul în erupție transcendentală tensiunea poeziei atinge paroxismul și topește lama cuțitului când întelepciunea pământului te strigă din adâncuri infractori înarmați se uită la tine în admirație continuă și maeștrii ninja pe care i-ai avut plâng cu ochii în flăcări gata-gata să incendieze un oraș în care te-ntrebi de ce ți-a fost dat să exiști într-un loc în care nici frunzele nu mai cad din copacii fără identitate ca să înțelegi mai bine citește acestea când erup vulcanii pe sute de kilometri se instalează deșertul ospățul laconic nu mai servește nimănui chiar dacă aterizarea mea din pat direct în picioare stârnește invidia nadiei comăneci dereglând pulsul lumii o nouă aterizare pe lună stârnește râsul tigrilor din bengal când tigrii râd înseamnă că sunt puiandri și dresoarea nu va fi înfulecată la proba focului amintirea zilei de azi e tot ce rămâne din cucerirea paradisului prin arme marțiale nu prin asceză asceza fiind parcurgerea câtorva milioane de km fără să simți cum s-au schimbat anotimpurile o toamnă târzie mușcă din tine ca tigrul-puiandru în joacă după care face numai ce știe el să facă forța pe care o dezvoltă în junglă nu poate fi înregistrată și retransmisă pe discovery channel ca o imensă minciună despre frumusețea vieții în junglă moartea plimbându-te longitudinal printre baierele sutienului desfăcut al dresoarei de tigri ce să fac îmi spunea cu tigrii m-am obișnuit cu tine e mai greu trezită din somn ca din arc o săgeată fără țintă un coșmar cu magnitudine greu de precizat toți laureații cu nobel stingându-și brighetele au văzut cum orfeu intră în hades pentru o întâmplare cu mult mai romantică și se ascunde într-o floare cu o infinitate de înțelesuri de a muri prin artă și neartă