Jurnal
scurt exercițiu păunescian de metapoetică
2 min lectură·
Mediu
literatura nu este pentru toți
poezia se referă doar la mulțimea vidă
a citi este un arhaism de sec XX
de la erasmus din rotterdam genealogia prostiei este fără margini
nu există rețete de a o trata prin nutriție celulară
elogiul imbecilizării se face la scară planetară
ca și religia ortodoxă singura adevărată
poezia unge sufletul și-l face mai comestibil ca pe ciuperci
îl digeră prin figurile de stil ascunse sub pietrele de la posada
aruncate cu dușmănie în calea invadatorilor
cînd vrei să te mai odihnești observi că te afli deja pe străzi suprarealiste
mai sublim decât tratatul lui longinus e trecutul înnoptat
ciorile vopsite nu se bucură ca pensionarii primind poștașul
care îi lasă pe ultima zi a lunii în viață de le-aduce pensia
orice manifest social nu mai interesează pe nimeni
orice manifest literar s-a întâmplat foarte demult în cărțile de istorie antică
manualele sunt numai despre contemporani cu inima de piatră și lătrat de vulpe
ca și voi eu trăiesc în viitor și cred că mașina de spălat a viitorului
nu va mai fi reparată de muncitori dezaxați de pe orbita lucrului
bine făcut înmormântat cu fală regală
când veți deschide frigiderele din ele va ieși un aer ozonat
cum n-a mai fost altul nici în desaga lui jean valjean
pentru o bucată de pâine cel care fură va fi tot jean valjean
arestat cu victor hugo singurul geniu
despre care nichita mi-a spus că nu l-a putut întrece ori egala
vina tragică aparține memoriei tragice
vinovatul este nimeni la plural ființa perfectă a androginului
despicată ca arborii dintr-o pădure fără stăpân
ce nu poate învinge o ceată de negustori fără scrupule
vânzând cu nerăbdare istoria lumii pe sprânceană
așteptăm cu toții la coadă să nu pierdem rândul
eu mi-am lăsat o piatră în loc de om ca la buteliile ceaușiste
sper să nu sărim cu toții în aer deși pentru genii s-ar merita
001.232
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cătălin Al DOAMNEI
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 318
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Cătălin Al DOAMNEI. “scurt exercițiu păunescian de metapoetică.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/catalin-al-doamnei/jurnal/14016530/scurt-exercitiu-paunescian-de-metapoeticaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
