scurt exercițiu păunescian de metapoetică

literatura nu este pentru toți poezia se referă doar la mulțimea vidă a citi este un arhaism de sec XX de la erasmus din rotterdam genealogia prostiei este fără margini nu există rețete de a o trata prin nutriție celulară elogiul imbecilizării se face la scară planetară ca și religia ortodoxă singura adevărată poezia unge sufletul și-l face mai comestibil ca pe ciuperci îl digeră prin figurile de stil ascunse sub pietrele de la posada aruncate cu dușmănie în calea invadatorilor cînd vrei să te mai odihnești observi că te afli deja pe străzi suprarealiste mai sublim decât tratatul lui longinus e trecutul înnoptat ciorile vopsite nu se bucură ca pensionarii primind poștașul care îi lasă pe ultima zi a lunii în viață de le-aduce pensia orice manifest social nu mai interesează pe nimeni orice manifest literar s-a întâmplat foarte demult în cărțile de istorie antică manualele sunt numai despre contemporani cu inima de piatră și lătrat de vulpe ca și voi eu trăiesc în viitor și cred că mașina de spălat a viitorului nu va mai fi reparată de muncitori dezaxați de pe orbita lucrului bine făcut înmormântat cu fală regală când veți deschide frigiderele din ele va ieși un aer ozonat cum n-a mai fost altul nici în desaga lui jean valjean pentru o bucată de pâine cel care fură va fi tot jean valjean arestat cu victor hugo singurul geniu despre care nichita mi-a spus că nu l-a putut întrece ori egala vina tragică aparține memoriei tragice vinovatul este nimeni la plural ființa perfectă a androginului despicată ca arborii dintr-o pădure fără stăpân ce nu poate învinge o ceată de negustori fără scrupule vânzând cu nerăbdare istoria lumii pe sprânceană așteptăm cu toții la coadă să nu pierdem rândul eu mi-am lăsat o piatră în loc de om ca la buteliile ceaușiste sper să nu sărim cu toții în aer deși pentru genii s-ar merita