memoria leneșă a romantismului

eu cred că romantismul a început cu novalis cu floare-albastră culeasă de pe stânci metafizice în poeme metafizice față de care ziua își cere iertare ajung în curând la limanuri cu lampioane aprinse de corbi luna se curbează după valuri și pleacă în eter ca muza autumnală lăsându-ți amintire doar trupul desfrunzit poezia acționează ca marea barieră de corali după ce ți-ai pierdut sfera pe jumătate și ai nevoie de o altă jumătate din viață să repari parâma ruptă de pe vasul de aur lenea din adâncuri tresare sapiențial și se rupe cu furia somnambulului pentru moment urci pe piedestalul fluorescent al dezmărginirii viața este citită printre rânduri sibiline și adevărul se află în respirația grea ca mugetul mării din scoicile risipite pentru culegătorii de alge așteptând să dezgroape o fericire cum n-a mai fost alta în lumina viforoasă mesteceni esenieni își leapădă coaja și în vieți nemuritoare conservă memoria neasasină a lumii