Poezie
orașul interzis
celor care se vor recunoaște și poate vor clipi
1 min lectură·
Mediu
ca ultime bastioane ale voinței de a trăi
în orașul interzis
singurele ascensoare posibile erau cețurile
pentru că era ultimul oraș de pe fața pământului
din prea multă bunătate
artiști de seamă l-au numit orașul de aur
sperând ca totul să se sfârșească
fără scrâșnirea dinților
deși văzuseră cum se frâng trupuri încețoșate și nevinovate
acolo unde se sfârșește realul
și se construiesc ziduri apoteotice
geometria sufletului moștenește lumina
și taina vieții pământene
sub pumnul fragil al femeii se naște matriarhatul
și orice morală este inutilă și perfidă ca un animal hămesit
văzând o femeie bătând cu pumnul în masă
am înțeles că nu mai e nimic de făcut pe această lume
și de aceea l-am căutat pe ghilgameș
să-i duc tolba plină cu săgeți otrăvite
pentru inima femeii în descompunere
pe cerul de purpură din orașul de purpură
fluturând vechi profeții
în zadar am invocat liniștea din rugina de foc a toamnei
umbra sferică a cioburilor de amforă regală
întinzându-se cum pământul dreptății
pentru cei care nu tratează lucrurile cu ușurință
și nimic de sub cer nu-i îndeajuns și curat
cum lacrima
001439
0