poem fericit

da, încă o formulă a fericirii. se pare că ți-a plăcut chimia în școală, drept pentru care ai primit și coroniță. numai cu istoria ai stat mai... :)
în fine, ceea ce vreau să spun este că poemul tău este ca o istorioară ce se încheie cu un fel de morală:
\"fericirea e o felie de soare
ce-ți cade pe pleoape își intră în geantă
te închide în ea ca într-un adânc \"

Ottilia Ardeleanu

Fericirea e o noțiune abstractă filozofică, căci imperfecțiunea umană, tarele, viciile, cusururile sale nu-i permit să o atingă și atunci se mulțumesc cu surogatul acesteia, bucuria.
Tu cauți fericirea cu buricele degetelor, vrei să-i pipăi moliciunile de iarbă, creând senzații de sublim rafinat.

inspirata steluta aceea
sa se opreasca pe poema ta
din ziua fericirii cu coronita

mai greu gasesti azi strada castanilor
dar un colt de parc cu castani tot mai gasesti

\"de fiecare dată când trec pe str. castanilor
mă gândesc că fericirea e o felie de soare
ce-ți cade pe pleoape își intră în geantă
te închide în ea ca într-un adânc\"

fericirea este atunci cand traiesti cu ea
fara sa te mai gandesti cum arata
poate fi o alee cu nuci si-un apus de soare
poate fi o umbrela pierduta si regasita
poate fi ceva in care sa cuprinzi cele 9 fericiri
ca cele 9 muze si cele 9 ceruri...


ce nu poate fi fericirea
cand crezi in existenta ei
si-n momentele de bucurie
chiar ti se nazare

fericirea e spiritul omului, nu al maimutei imitatoare care se vaita si e perversa nefericita in ceea ce trebuia sa fie doar lumea omului.
coronita aia de premiant, acceptarea ta ca un instrument sub felia de soare, bucuria ca esti, dar ce ciudat, e greu, rabzi..

aveam capul greu
metalic de parcă s-ar fi prăvălit
pe mine un cazan cu sânge închegat
asfaltul fierbea și mă trăgea în sine

de jur împrejur lumina bolborosea
eu nu-mi vedeam fericirea de care
aveam nevoie ca de aer

sincer si curat poemul. cu un mic derapaj la grupajul acesta:

\'\' aveam capul greu
metalic de parcă s-ar fi prăvălit
pe mine un cazan cu sânge închegat
asfaltul fierbea și mă trăgea în sine

de jur împrejur lumina bolborosea
eu nu-mi vedeam fericirea de care
aveam nevoie ca de aer\'\'

comparatiile sunt grele mai ales ca nu stiu cat puteai constientiza pe atunic ca ai capul asemeni unui cazan cu sange inchegat. si ca lumina bolborosea.

in rest e sincer si te prinde tonul acesta.

senzații pe care le trăim fiecare, în raport cu un loc/ o stradă, care ne amintește. apoi, sinceritatea de genul (mi-au dat diplomă o carte de cantemir/
fără poze pe care n-am citit-o nici azi) și entuziasmul copilăresc care ajunge. așa e bine, mai bine.

Parca e mai ok aici, mai realist decat in cel cu elena, unde Sful nu se prea sustinea.
Doar finalul ma bosumfla.

va mulțumesc pentru semne, treceri...

ottilia - ma bucur ca a plăcut aceasta \"definiție a fericirii, te mai aștept.

silvia - mulțumesc pentru apreciere, despre separarea strofelor cred ca ai dreptate... :). Voi mai lucra, promit...

răzvan - mulțumesc și ție pentru cuvinte, ai dreptate

elia - poate ca nu mai ești asa supărată pe mine, dacă ai mai trecut pe aici :). spui ca fericirea e spiritul omului, asta înseamnă ca trăim într-o grava absenta a spiritelor :). te mai astept

irina - ma bucur ca ți-a plăcut textul acesta, ca ai văzut și duritate aici, dincolo de diafan :). Multumesc.

mircea - faina varianta îmi oferi, voi tine cont de toate sfaturile și voi mai lucra.

Ștefan - ma bucur ca ți-a plăcut, voi vedea ce pot remedia acolo...

ecaterina - mulțumesc pentru trecerea pe aici, ma bucur ca e \"mai bine\", te mai aștept

ilinca - dacă spui ca e mai real aici, ca textul se sustine pana la ultimul grupaj nu pot decat sa ma bucur. multumesc

mulțumiri d-nei victoria luca

va mai aștept pe aici, cu drag,
alex

mă gândeam, apropo de final, că e îți, și nu își. asta pentru a păstra verosimilul, pe cât posibil, în contextul în care fericirea devine o vietate aspirator.

de acord și eu că atunci când vrei să povestești pur și simplu, îți iese mai bine.

descrierea fericirii ce lasa un gust palpabil chiar - reusit bine de tot
coronita - un semn , egal de la ce baba a fost cumparata, ai interceptat-o din trecut , ca pe o mostenire care se trezeste la timpul potrivit

Alex e un poet care scrie din ce în ce mai bine și care capătă o singularitate nu contextuală, ci textuală. Îmi place și acest poem-lunetă spre tine.

va mulțumesc pentru semne, ma bucur ca a plăcut textul, va mai aștept...
am corectat, aveți dreptate...
alex

alexandru, am să mușc și eu din felia aceea de soare, că-mi pare bună, și din rânduri, ca să am poemul acesta în mine cu fericirea lui, cu toată fericirea datorită ei, mă și imaginez pe o bancă în parc, cu toate grijile într-un pachet pecetluit, mâncând castane coapte, așteptând fericirea!

Cu adevărat un poem reușit, fericită aducere aminte a multora dintre noi, ce poate lăsa uneori o lacrimă la citirea lui. Merită mai multe steluțe!

Da, asa se poate trai si retrai fericirea. \"a la recherche du temps perdu\". Dar uite ca Alex este in stare chiar sa construiasca un pic de fericire si pentru noi, cei care am citit acest poem frumos si înduiosator de sincer. Felicitari!

va mulțumesc mult pentru semne și ma bucur ca a plăcut felia de fericire, cu soare cu tot :)

alex

Felicitări!

P.s. Să citești cartea aia a lui Cantemir;
cât mai repede cu putință,
altcum îți voi aminti de ea mereu.
Sper să fie:
Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae

curge frumos ca o miere pe creier. Cu stimă!

am acelasi titlu la un poem ceva mai vechi al meu ce-i drept mai mic doar ca dimensiune.

\"și aveam capul greu
metalic de parcă s-ar fi prăvălit
pe mine un cazan cu sânge închegat\"
nu-i buna comparatia asta e prea rosie si graznica pt poemul asta.

frumos poem.