sfîrșit
se auzea foșnind în adânc un zgomot ca atingerea moale a unei cochilii pe dinăuntru. ca urletul perlei în scoică apoi pleci ceva arde în clepsidră vid și răcoare într-o ceașcă oglinzile
AGAlexandru Ghețieaccidental babies
acasă zâmbește și toarce șoptește și mângâie mă duce în pat îmi desface cămașa eu mă uit la crăpăturile din tavan la locul acela prin care se insinuează facem copii, iubito, am casa plină nici
AGAlexandru Ghețiein absentia
camera ta e plină de gesturi lucrurile se sting se aprind avioane de hârtie se prăbușesc tocmai din pod se infig în șosetele tale de lână decolează apoi ca să intre-n parchet doar obsesiile, mă
AGAlexandru Ghețiemărturii din livada cu meri 5
azi nu e liniște marea se zbate o să se verse, spuneai, o să dea pe dinafară dar eu te țin de mână și visez de parcă ai fi vie. de parcă dilara n-ar fi murit de o mie si una de ori. ești nebun,
AGAlexandru Ghețiemărturii din livada cu meri 4
când pleci milioane de corăbii paralizează la țărm dintr-o dată milioane de ancore plesnesc marea asta pitică iar peștii nici nu mai dau din aripi. ci din ancore. ca și cum și-ar lega cerul de
AGAlexandru Ghețiemărturii din livada cu meri 3
fetița noastră care nu ne-a văzut niciodată s-a oprit în prag sunt oarbă de o mie de ani, a spus și în livadă s-a făcut liniște nu e liniștea unei fericiri închise în mușcătura de măr nici cea
AGAlexandru Ghețiemărturii din livada cu meri 2
ce rost are să-ți mai vorbesc despre existența ființelor vii de ce să-ți mai explic ce caută halatul dilarei pe mine de ce mi-am desenat cu ojă pe buze unghiile ei nu nu e moartă în ea sunt toate
AGAlexandru Ghețiemărturii din livada cu meri
(mi-e teamă că merele o să putrezească pământul e mult mai greu dacă uiți merele în saci de rafie și gândul îți fuge la pisoii ăia portocalii înecați la marginea satului eu văd oameni plutind pe o
AGAlexandru Ghețiepentru bolile tale femeiești
totu-i ca într-un vis fatidic tu ești lapidată dimineața la prânz și seara pentru bolile tale femeiești nici nu știi că am strâns în mine toate rănile tale nu-ți imaginezi cum am dat pietrelor
AGAlexandru Ghețieiarna mea
ieri a nins planetele au încremenit diforme și blege ca niște elefanți desenați pe asfalt aș zice că iarna asta a rotit legile lui kepler iarna asta, spuneam, o să ne injecteze fluturi
AGAlexandru Ghețiela fel
tu și când te uiți la scene cu louis de funes ți se face pielea găină te simți vinovată că râzi arunci telefonul în gol ne certăm ca la ușa cortului noaptea trecută m-au tăiat unii cu
AGAlexandru Ghețiefemeia cu papagali
I am căutat explicații. am întrebat. mi-am răspuns. stăteam acolo pe gura de canal și potriveam piese într-un puzzle defect logica fiecărei mișcări ieșirea din cel mai aspru labirint hohot plus
AGAlexandru Ghețiesoția mea
port bluza ei de trening mă gândesc la furnici mușuroaie castele prin mine nu mai curge nimic toate râurile sunt cheaguri nici mișcare nici sunet în camera asta vulpile argintii sunt bărci de
AGAlexandru Ghețiecea mai frumoasă, dilara
îmi ceri să-ți scriu cea mai frumoasă poezie mă gândesc doar la felul în care vă sărutați când se întoarce acasă la cuvintele care se balansează de la unul la altul la echilibrul perfect al
AGAlexandru Ghețieam ajuns, dilara
aștept dimineața în care lumina va exploda în pletele târfei apoi doar ardere mâini calcinate mângâieri ascuțite învelite în sânge și fiecare atingere ar rupe fâșii din pansamentul lipit de
AGAlexandru Ghețiemișcările de ieri
de o vreme îți vorbesc rece fără duioșia cu care discută două păpuși pe fotoliu cuvintele mele ajung altfel la tine le trimit ca pe săbii. în teacă. dar în tine se dezbracă și fug cu
AGAlexandru Ghețiejane doe
ultima dată mi-a apărut în somn a cerut toate rănile spunea să le așez pe o targă are ea bisturiu pentru toate. stătea pe un drum stricat cu mâna întinsă și cânta ceva de nedeslușit – un amestec
AGAlexandru Ghețieuneori numărăm stele
în camera rece liniștea decupează răni. rănile mele au culoarea cerului. se deschid și din fiecare răsare un soare alb ca o nucă de cocos crăpată. rănile mele nu dor. uneori sunt scafandru.
AGAlexandru Ghețiela sfârșit
de ajuns că toate drumurile duc în pietre că mâinile tale sunt grele și reci la final de ajuns că dragostea se sculptează pentru proști în afară că între oameni există doar camera rece plus
AGAlexandru Ghețiesupradoză
a uitat să se ridice. ar fi putut. apasă cu degetul romburile de pe covor ca și cum ar omorî furnici perdeaua se umflă cineva a uitat fereastra deschisă nu. nu vine nimeni și ceva în
AGAlexandru Ghețieceva despre noi
îi plac fotografiile. le mănâncă. întâi colțurile. apoi miezul. de jur împrejur. ca o mare nebună care înghite malul își înfige incisivii în oameni în lucruri ieri a mâncat pălăria de paie a
AGAlexandru Ghețiepoemul de după
s-a ridicat și soarele s-a retras puțin pe un colț de perete câțiva pași urmele de pe covor răsuflarea tăiată a camerei tot aerul prins în pieptul unui trecut gonflabil s-a ridicat și
AGAlexandru Ghețiepoemul cu cheiță se rotește în ea
ea cunoaște renunțarea crăunitul acela de pasăre ucisă în zbor străveziul oglinzilor din ultima secundă lui nu-i spune nimic nu recunoaște niciun gest nu aude nicio vulpe argintie
AGAlexandru Ghețieîmi imaginez că ești peter pan
simt căldura în cerul gurii. un bulgăre de nisip din sahara. mă iei de mână dar mâna ta mă arde ca un cărbune încins. dacă mă uit la eșarfă îmi ia gâtul foc. în piept mă frig mii de vulpi
AGAlexandru Gheție