poemul cu cheiță se rotește în ea

Eu as renunta la ultimul vers. :) Imagini bune, puternice. De remarcat:
\"nu recunoaște niciun gest nu aude nicio
vulpe argintie răscolindu-i carcasa goală
e defectă. dimineața se învârte cu o cheiță
asemeni cutiuțelor muzicale. și cântă pentru
alții. apoi se spală de toți. și de toate.\"

Aceasta renuntare a fost descrisa clar si frumos in strofa citata mai sus.
Zi frumoasa!

mă bucur că ți-a plăcut renunțarea din cutiuța muzicală de aici :)
mai treci,

alex

eu m-aș opri la și ea-o cameră goală. ce e după e în plus, cel puțin așa îmi sună mie
interesantă paralela ea-el care se învârte în jurul renunțării, hihi :). totuși prea multă persoana a 3-a, am înțeles că s-a dorit un fel de generalizare a conceptului dar parcă e din altă lume. am impresia că citesc o povestire la persoana a 3-a, ceva total detașat, deși dacă se vorbește de renunțare asta include o anume detașare. totuși...
aș umbla și la titlu pentru că îmi aduce a ceva pueril (probabil din cauza cheiței)
cel mai mult mi-a plăcut aici
„cunoaște renunțarea
moliciunea nepăsării. răsăritul sfărâmicios.
cioburile de după
e stricată. în noaptea aia eliberase totul.
femei
vulpi
liniște
și ea – o cameră goală.”
hm, eu văd textul ăsta ca un fel de zbatere, că și renunțarea nu vine dintr-o dată, și dacă ea cunoaște detașarea asta si lui nu-i spune nimic renunțarea...hmm..

iulia

ai prins o agrafă străvezie în părul ei și al poeziei. se observă un drastic apăsat pe estetic. pare că tu ai avut cheița ei cândva și încă o poți surprinde. - plăcută.
\"pe străzi
mii de păpuși dolofane
mii de chei să le învârți

el știe\"

iulia - e tare bine ca se simte ceva detasare, ceva poveste, ceva naivitate in alegerea titlului :). e un text care si-a atins scopul, simt asta. si nu, eu nu m-as opri acolo :)
\"pe străzi
mii de păpuși dolofane
mii de chei să le învârți

el știe\" - aici e substanta textului. e partea cea mai piperata. el stie

cristian - cate o cheita pentru orice :) - una pentru somn, una pentru dragoste, alta pentru renuntare...

multumesc,
alex

Dumnezeule, ce peisaj de Alice din tara minunilor! Imi plac constatarile acestui poem, lansate cu un aer increzator si cumva inocent: e stricata, e defecta, el stie. Ca si cand am asculta o convorbire telefonica din care nu auzim decat jumatate.
Apoi imaginea vulpii argintii rascolind carcasa-i goala - ce frumoasa asezare de cuvinte.

paul, e interesant ce spui referitor la alice :)
si ma bucur ca ai trecut pe aici
multumesc,
alex