zâmbesc

baletul sta in tine, si-n muzica... indiferent ca porti bocanci, balerini sau oricealtceva, gena...
fain zambet... imi place si caldura geroasa si copacul tau de zi-cu-zi... si, evident, mirosul de nea...
mai trec! :)

eu aș armoniza cumva primele două versuri cu aproprierea buzelor din final - sfârșitul melodiei -, aprinderea luminii
apoi, mirosul de nea.... azi-noapte mi-a părut parfum de crăciuniță (tocmai ce citisem un poem de gen \"nu cred în moș crăciun\" și-mi ziceam: uite de ce, pentru că există crăciunițe! {eu, glumind cu mine și zâmbind, totodată}) :)
copacul - da, copacul tău e frumos: crește. lemn și sevă. se supune anotimpurilor
sobolanii - aici se produce zgomotul care roade, și are rezonanța negativă, dacă așa ai vrut (nu-mi place)
bocancii - au un rol intrigant, și, dacă aseară vedeam o pereche, acum văd încă unul în plus, deși n-am băut decât cafea, ca de obicei :)
și-atât despre poem.

sunt bucuros că ești
sărbători frumoase!

cu drag,
cristian

adica bocancii erau contra șobolanilor?

neau da, are un miros aparte cind cade peste lume
apoi cind se intilneste pe jos cu te miri ce
e altfel

si de ce zici ca ai aprins lumina in ultimul vers?

Îmi place concluzia, nu cred în nimic mai mult ca în armonie. Azi ești ok?

cu ”larma tăcerii...” La mulți ani! Copacul cărții și cartea copacului, adevărată căldură.