saltimbancii din noi

cred că vine o vreme când realizezi că execuți sau ai executat un salt nu mortal doar de trecere de la o etapă la alta și ai certitudinea, nici măcar impresia, că și cei pe care-i cunoști fac asta, că li se întâmplă sau li s-a întâmplat asta și le zâmbești chiar dacă sesizezi o oarecare încordare pe chipul lor, o judeci din punctul tău de vedere ca firească normală doar execută saltul, nu? aici greșești. o dată pentru că judeci după tine apoi pentru că nu te prinzi că ei nu numai că nu sunt în miezul niciunui salt ci ..tot acolo. undeva unde ai fost și tu cândva cumva ca ei. de ce dintr-odată ai impresia că realmente execuți un alt salt de data asta chiar unul extrem de periculos fără plasă de siguranță?! poate pentru că te trezești singur cu ochii celor de cândva - care sunt în același loc uitat în timp în spațiu în ei - ațintiți spre tine. simpli spectatori.