gena gurau

am intrat poate dintr-o eroare sau doar preț de-un click adulmec miroase prea fain a nea! copacul din fața casei mele copacul din viața mea copacul de zi cu zi a gemut ușor

uite ce-aș vrea acum: nu drumul nu dansul nu tăcerea poate doar un susur de muzică vreau - chit că nu sunt în măsură să și doresc - un pahar de campari orange sau de lichior de

cred că vine o vreme când realizezi că execuți sau ai executat un salt nu mortal doar de trecere de la o etapă la alta și ai certitudinea, nici măcar impresia, că și cei pe care-i cunoști fac

..tac și nu dau în vileag chestiuni ce țin de minima decență de a nu o face, pentru că îi privește și pe alții - sună bine, dar într-un final se dovedește a fi rău; ..tac și nu reacționez într-o

ce bine-i să te cerți!! să ai cu cine să te cerți. să ai de ce să te cerți. să ai și unde să te cerți. ador ciorovăiala, stînd cu picioarele încolăcite, undeva, în fundul unui fotoliu

..nu mă prea pricep atât de bine la a mulțumi; le simt doar într-un mare fel, vibrînd. dar știu că trebuie și spuse, măcar din când în când.. niciodată nu mi-am pus problema c-aș putea

până acu’ trei fracțiuni de secundă am stat în dubiu dacă să-ți lansez un let’s go surfin’ sau să te mai bag nițel, perfid, așa, dulcic, într-un orgasm mental. scurt. da, chiar! let’s!! la o adică,

Redau textul scris de un prieten din Timișoara. Rândurile de mai jos le-a scris acum un an, la exact dublul vârstei pe care o avea în ’89. Nu am schimbat nimic din spusele lui, probabil doar

stau cuminți. într-una vis timid năvalnic speriat tainic în cealaltă speranță bolnavă de optimism fără șanse de convalescență într-una joc joacă șotron balon răpit de gândul unui înger.. în

Cu câțiva ani în urmă, într-un final de săptămână, luasem picea cea mare de la școală și, împreună cu cea mică în cărucior, ne îndreptam spre casă. Cu o zi înainte, avusesem o discuție cu bunica unui

ea nu voia să încurce pe nimeni. nu știa și a prins de veste târziu de tot că...tot o face, orice-ar face. invariabil trecea prin sictirul inerent trântit de conștiință în plină față sau

îmi este dor de tine îmi mai este dor de acel tine neînceput pentru și împreună cu mine neînceputul nostru neterminat.. o să merg cu bucuria/suferința asta o vreme întotdeauna m-am însoțit cu

Doamna Angela era pentru a nu știu câta oară pe pat de spital. Aproape același, din câte am înțeles - anemie și restul știut sau nu, normal sau nu, în ton cu cei 85 de ani ai dânsei. Era o doamnă

lumea în spital era gri. preocupată, obosită, bolnavă, tristă...normală, ai zice. eu am fost portocalie. și veselă. griul l-am dosit dincolo de curcubeu. dar am și plecat la un moment dat.

noapte. o noapte veselă, deschisă. veneam cu prietenii, înghesuiți toți într-o mașină, scandal, distracție, gălăgie.. până ce am ajuns într-o intersecție. aici am coborât. doar eu. era pustiu;

de un revelion, purtîndu-mă viața undeva departe, am oferit unui domn în vârstă o cămașă. luîndu-mă discret într-o parte, a deschis șifonierul și mi-a arătat mulțimea de cravate, stînd cuminți, ca

îmi vreau pianul înapoi chiar dacă nu mi-a fost luat vreodată pianina mea nu are un nume dar are un sens mă știe cu mânuța făcută ghem învelind o mingiuță de ping-pong prinsă cu elastic aproape

eram în clasa a VI-a. din anul ăla aveam o colegă de bancă tare mișto. stăteam în banca a doua, rândul din mijloc. pentru o perioadă, destul de scurtă, profa de geografie nu a venit. a fost