Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

sincope în normalitate

...din amintirile mele viitoare

3 min lectură·
Mediu
sâmbătă am bulerat toată noaptea prin centrul orașului. cu o prietenă cu 10 ani mai mică decât mine. avea a doua zi avion spre \'acasă\' a ei. departe de casa ei de aici. am luat câte un frappe cu whiskey la cafeneaua actorilor de la universitate până ne-au determinat țânțarii s-o ștergem da’ și ăia care închideau aiurea la 2 noaptea. nașpa. așa am ajuns în centrul vechi unde era o nebunie de animație și vânzoleală pe la terasele trântite ad-hoc pe străzile șerpuite ce duceau spre lipscaniul săpat până-n rărunchi. aici am găsit o chestie mișto cu scaune mișto cu perne mari generoase care au devenit păturici ceva mai înspre 5 și dimi. aici nu erau țânțari. iar eu mi-am savurat după ceva vreme scursă campari orange dintr-ăla aproape perfect cu suc de portocale roșii și așchii de gheață. am vorbit. am râs. am tăcut. ceva mai mult parcă. mi s-au întărit sânii nu sunt la sindrom nu sunt nici măcar curioasă să aflu dacă n-o fi de la lună plină sau ceva de genu’. întotdeauna mă iubesc mai mult când mi se-ntâmplă. azi am pierdut în mod cert o prietenie. o prietenă cu 10 ani mai mare decât mine. ca-ntotdeauna cred că \'prietenie adevărată\' sau prețioasă sau deosebită sau mama mă-sii orice alipit de ea este un pleonasm. este indescifrabilă starea în care sunt sau, mai exact, cum mă simt. chiar mă simt o caricatură de om. cu cât aș vrea să vorbesc, pentru că este singurul lucru care ar fi bun acum, cu atât pic mai jos. în ochii mei. în mintea mea. probabil că trebuie să încep să tac. habar n-am... acum joc de una singură jocul ăla dement în care suferi ca cretinul dar nu vrei să lași nimic să transpară, căci oricum nu ajută nimănui. nici nu știu dacă poartă vreun nume.. mâine mă duc la spital. habar n-am ce mă așteaptă dacă mă vor opri ăia sau dacă-mi vor da drumul în câteva ore..poate zile deja am mirosul libertății în buzunare mi-am făcut provizii chiar în seara asta când m-am dus să-mi iau vopsea de păr mai mult ca sigur mă va prinde din nou dimineața gândind și uitînd de mine în aceeași spumă caldă și înmiresmată. de data asta voi ține lumina stinsă și nu mai pun lumânărele. doar muzică. mai spre dimi o să-mi pregătesc rucsacul. ca și cum aș pleca cu noaptea-n cap la gară spre munte. mi-e puțin dor de munte. mi-e puțin dor de mine. și poate fac niște sandwichuri dintr-alea super gustoase cu cașcaval și kaizer deasupra și-o feliuță de roșie. ar fi trebuit să-mi iau un pachet de țigări dar în mod cert nu-mi aduc aminte unde sunt brichetele prin casă. poate e mai bine mă fac naibii de râs încercînd să-mi aduc aminte cum să pufăi pe-acolo. nu știu dacă ar mai fi ceva. mai văd și mâine sau cândva mai încolo.
0125427
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
487
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

gena gurau. “sincope în normalitate.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gena-gurau/jurnal/13904306/sincope-in-normalitate

Comentarii (12)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@dumitrita-paladiDP
dumitrita paladi
asaaaaaaaaaaa.....m-a prins:) ai reusit sa-mi transmiti o energieeeeeeeeee......fain:) totusi textul trebuie curatat la greu:
scoate misto-ul ala de acolo sau foloseste-l o singura data ca sa fie misto
imi plac detaliile alea cu bauturile frumos doar ca incearca sa le dai pe rind ca asa toate la un loc isi pierd farmecul
strofa 4 as scoate-o cu totul - generalitati care nu spun nimic pt ca nu-ti spun nimic tie
la fel e si cu strofa 5
apoi chestia aia cu pachetul de tigari si brichetele parca e fara logica daca ai reformula cumva ar merge superb pt un sfirsit de poezie
ultima strofa tot as scoate-o e banala si lasa mult mult loc pt interpretari multiple
atit cit am putut sa observ la ora asta tirzie
vezi cum faci
ideea e faina
daca reformulezi si scapi de unele chestiute poti sa postezi la poezie si nu la personale
cu placerea lecturii
ritza

0
@victoria-eldenyVE
Victoria Eldeny
Frumos .Mi-a facut placere sa citesc,intr-un fel ma regasesc aici.
0
@nache-mamier-angelaNA
Nache Mamier Angela
o lectura interesanta caci ne aflam în fata unui exercitiu literar care tradeaza o usurinta a descrie secvente de viata cuceritoare mai ales prin sinceritatea lor
cred ca aveti un real talent de prozatoare si o sensibilitate moderna care nu suporta ocolisurile,practica veridicitatea,textul este un puzzle reusit de actiuni ,imagini si sentimente care mentin interesul treaz
vocabularul joaca un rol important pentru autoare,face parte din \"punerea în scena\" ,mentine treaza o anumita complicitate cu cititorii
0
@gena-gurauGG
gena gurau
..mai bine să ne găsim cândva la un frappe de genu\'?!
am revenit. am citit. am și priceput ce-mi spui.
dacă le iau pe-ndelete, cam așa cum obișnuiesc să-mi savurez frappe-ul, nu-i bai, nu?? :))

thx, girl.


ps. am și fumat, să știi, da\' nu dintr-ale mele.
și nici nu m-am făcut de râs că n-aș ști...da!!
0
@silviu-viorel-pacalaSP
silviu viorel păcală
puțin umor îi mai trebuia, zic și eu! Cu stimă!
0
@gena-gurauGG
gena gurau
dap. sunt câteva cuvinte-cheie despre care amintești și care, cred eu, m-ajută în expunerea în scris a câtorva bucăți din tumultul interior.
și-anume: \"sinceritate, veridicitate, puzzle de acțiuni, imagini și sentimente, complicitate cu cititorii\".

practic, acestea sunt printre ingredientele de bază.
la un moment dat, însă, există riscul plictiselii prin obișnuință, știu.
pentru că, nefiind vorba de un stil literar, ci de un stil de..trăire, e inerentă repetarea.

mă voi gândi la rupturi de ritm...mai greu, dar merită încercat. :)

mulțumesc pentru intervenție.
0
@gena-gurauGG
gena gurau
victoria,
cred că este inerent ca fetele să rezoneze într-un anume fel la un girls_chat în noapte fierbinte și liberă..
e o taină aici. :))

silviu,
e puțin nașpa.
când am scris chestia asta eram cam tristă.
și-mi pare rău dacă am văduvit textul de savoarea unui alt fel de zâmbet decât cel ițit din frișca frappe-ului. :)

mulțumesc.
0
@adrian-firicaAF
Adrian Firica
mișto unu:
\"(...)o prietenă cu 10 ani mai mică decât mine. avea a doua zi avion spre \'acasă\' a ei.\" - personal scriam așa: spre \'acasa\' ei, dacă nu e vorba de: o \'acasă\' a ei ... tu decizi, la urma urmelor!

mișto doi:
\"azi am pierdut în mod cert o prietenie.
o prietenă cu 10 ani mai mare decât mine.\"

mișto trei:
nașpa în \"centrul vechi\" ?! ... așa e, dar nu-i așa că nu te scalzi în apa asta când îți faci baie?

mișto patru:
\"doar muzică.\"
0
@adrian-firicaAF
Adrian Firica
scuze,
comentariile nu sunt impozitate; așadar nu se poate închipui perceperea unui TVA majorat, așa cum se percepe pentru chestiile ... de fumat.
0
@gena-gurauGG
gena gurau
știi că pe lângă \'defect\', \'dement\', \'tembel\'...și-or mai fi câteva, \'mișto\' spus în acel anumit mod, este unul dintre preferatele mele, știi, nu?!
so, ai cam plusat. :))

păi, dap. ce-i al tău e pus deoparte:
1. ai dreptate.
varianta ta - * \'acasa\' ei* este și corectă și sună exact cum a zăngănit în creierul meu când am scris-o.

2. right, again.
doar sper că nu..zgârie prea tare. :D
am fost lapidară în zonele în care mă-ncurca nodul în gât.

3. \'centrul vechi\'.
este deja o sintagmă folosită generic.
evident că, luată la bani mărunți, nu este conformă niciunei logici imediate.
important este că mi-ai amintit de un alt preferat de-al meu: \'nașpa\'. :))

4. \'doar muzică\'.
ăsta este singurul mișto ce ți-l combat.
pe principiu\': \'tonu\' face muzica\'.

ps. just. nu se poate pretinde perceperea...a nimic.
mai ales în ceea ce mă privește, fiind una care doar pufăie, cu pretenții de a fi fumate.

thx, man. ;)
0
@dely-cristian-marianDM
Dely Cristian Marian
in sambata aceea te-au asaltat tantarii atrasi de zone descoperite
ai ajuns prin nebunia din centrul vechi si-n toata vânzoleala aproape de strazile \"Art Boulevard\" -ului din prezent
la ora tarzie sau prea matinala ai vorbit si-ai ras cu prietena cea mica
asa cum ai lasat si tacerea sa spuna mai mult
sa simti racoarea diminetii ce va atingea pe amandoua duminica
sa pastrezi amintirea clipelor

placuta intamplarea din strofa a doua
se manifesta brusc cu sex-appeal nice :)

nu am inteles legatura cu prietena cea mare din strofa a treia
lasa impresia ca ai fost singura la terasa de dimineata
ceea ce nu prea as crede
imi scapa ceva

as renunta la ultimele doua versuri din strofa a patra si l-as alipi
pe primul de strofa a cincea

frumos spus:
\"deja am mirosul libertății în buzunare mi-am făcut provizii\"

cu placerea lecturii,
0
@gena-gurauGG
gena gurau
în afară de faptul că pari a-mi fi fost umbră :)), să știi că de-alde manifestările ArtBoulevard-ului au fost subțiri de tot...cel puțin din ce am observat în aceeași zi, da\' pe lumină.

cât despre nedumerirea ta...un ochi râde, un ochi plânge.
practic am redat radiografia celor 48 de ore de w/e, unul firesc, unul oarecare la o adică, super mișto pe de-o parte, făcut zdrențe pe alocuri de întâmplări triste sau generatoare de încordare and stuff - cum era necunoscuta ce-o ridica spitalul.

iar coincidența celor plus-minus 10 ani, cu consecințele conjuncturale aferente a generat o sincopă undeva anume în mine.
poate de-aia pare alambicat sau inutil ceea ce și tu și rita mi-ați sugerat să \'pieptăn\'.
ete că, a mai trecut un w/e între timp. :)

thx, man.
0