dezamăgitor

ea nu voia să încurce pe nimeni. nu știa și a prins de veste târziu de tot că...tot o face, orice-ar face. invariabil trecea prin sictirul inerent trântit de conștiință în plină față sau se-mpiedica de sughițurile temporizate, întrerupte doar de câte-o nouă belea. /adevărul încurcă, nu doare trebuie admis atât cât nu depășește limita de poluare ..decibelică neuronală/ ea nu voia să amăgească pe nimeni. dar, chiar și așa și tot îi reușea. nu s-a prins că ceilalți - ca și ea, de altfel - aveau așteptări. dorințe speranțe idei ce cochetau cu ideea unui imprevizibil...confortabil, pe undeva sau doar controlabil. /adevărul flirtează, nu înșală trebuie tolerat atât cât nu depășește limita de plăcere. (auto)suficiență? posibil și-o idee de cinism./ ea nu voia să..vrea toate astea. poate de aceea a ajuns în punctul în care se-ntreba: de ce paradoxul ăsta rotund, de ne rostogolește în câte o emisferă unde trebuie să fim, dar gândindu-ne la cealaltă atât de intens?! adevărul la care a ajuns într-o pauză fiind de toate i s-a revelat cât se poate de hilar astfel încât, dovedindu-se reciproc, s-au ciocnit, și-au plesnit un \'give me five\' sonor și s-au dat pe/în gât până la ultimul strop. /\"(ce) noroc!\" ..aș zice în ultimă instanță/