sfîrșit

sfârșitul pe care îl descrii îmi pare o stare rotundă. în orice punct te-ai afla, dai de el. e pretutindeni și în orice moment. o situație de nedepășit. care se poate aplica oricui. tocmai de aceea el devine un rău uriaș. inevitabil chiar. și ceea ce este extraordinar în poezia ta, este că totul pare (de) perlă: începutul ori nașterea în sine, tot ce se întâmplă apoi: arderea interioară între "oglinzile închise în sine" - ce imagine specială-, nopțile cu nedurere (nu ne-am durut niciodată - superbă sintagmă și aceasta), târâișul șarpelui și condorul, mărețul condor ținând în plisc prada. tot ceea ce precede finalul poemului este bine pregătit. cu acuratețe. dinadins…

practic, simt că subiectul acestei poezii este iubirea ameninată să moară. în prim-plan condorul, puternic și plin de vitalitate. răpitorul. cel care o duce undeva sus, unde devine intangibilă. practic, nu de o moarte fizică este vorba. ci de una emoțională. el și ea deposedați!
imaginile și sunetele se derulează cinematografic. au acea măreție și amploare care uimesc.

să te citesc este o mare plăcere!

un poem stratificat ,cu mai multe învelisuri,care trec într-o epura fina o multitudine de sentimente ,repertoriate în inima si minte
imagini,metafore,sentimente pudice si impudice,multe simboluri dau continut acestui poem subtil
ultima strofa este un giuvaer :
"apoi pleci
șarpele negru se târăște sub
tălpile tale
părul îți zboară în pliscul
condorului "
aceasta economie de mijloace este de efect