Neagu Raluca

în mine foste izvoare se întrepătrund șanțuri de pământ sterp zilele toate îmbrăcate la fel ca un rătăcit îmi număr pașii 1, 2, 3 o bătaie de aripă la răsărit aproape lumină aproape

pe mine trebuie să mă iubești puțin să îmi arăți firimituri de atingeri eu trebuie să te visez cum mă părăsești în deșert doar biciuiește-mă cu uitare doar aruncă-mă în cuști aranjate

la nașterea mea s-au bătut 3 clopote unul pentru vii altul pentru morți altul pentru răstignire m-au înfierat cu litera n de la neiubită și darul meu au fost două mâini mici care știu să mângâie

când camera devine mică și stelele se prind într-un dans diavolesc ies pe fereastră colind aleile negre din parc până nu mai știu mersul frigul acesta m-a îmbătrânit cu 10 ani oh dragostea mea

m-am născut sub zodia abandonului, sunt fetița cu chibrituri să vă aprind o țigară, domnule? să vă pun inima la adăpost? plecați atât de departe, plecați atât de frumos unde este groapa în care să

nuteiubesc sunt profetul uite cum vin cai din toate zările cum poartă în șa toate dezamăgirile pământului nutearăta ce vină am eu că tu căprioară nătângă tu te arunci în mașini tu vrei

sora mea geamănă trăiește prin mine. eu n-am loc nicăieri. este mult mai mare. mi-e frică de puterea ei sora mea geamănă crește mâinile mi se lungesc zi de zi. din umeri trosnesc oasele ei. o car

terapeuta mea are ochi de vulpe polară pare mereu gata gata să plângă și îmi imaginez cum rotocoale mari de vată de zahăr îi alunecă pe obraji când tace lipsa cuvintelor ei mă mângâie când

să alergăm prin aceleași cuști să ne izbim oasele cu drag până la sfârșitul sfârșitului când dragostea devine o limbă ieșită din uz pe care o reciclează filmele proaste iar lumea ca o groapă

nu a mai rămas nicio urmă a căderilor dragostea mea, totul s-a închis. cineva mă poartă într-un dans de la un perete la celălalt simt doar miros de peșteră plouă, zilele au bile grele în jurul

a nins prea puțin, a trebuit să îmi inventez un viscol să mă cuprindă dinăuntru să-mi ascundă toate greșelile de mașinărie din carne și câteodată nu mai funcționează nimic. doar alerg din

sălbăticia trestiei mă întristează sub conducte groase de mâl se strecoară pușcăriașii invizibili ai orașului iar eu dragostea mea tot aduc deasupra cât mai mult pământ asta am învățat să fac de

1. despre iubire să nu scrie trădătorii ochii mici de bestie dezbrăcații de suflete, cei care își îngroapă onoarea în peșteri tapetate cu arginți. și tu iuda să știi că n-am fost dumnezeul

camera e plină de lucruri care mă iubesc metroul, câinele meu credincios mă conduce acasă și îmi linge picioarele tot orașul se deschide cu noaptea pe umeri să mă primească dacă nu m-ar urma

o tu singurătate cu sânul dezgolit noi copiii tăi cuminți te prețuim noaptea îți închinăm cântece de leagăn ziua de tine uităm și regretăm la fiecare pas când dragostea e numărată pe degete când

suntem cu toții oamenii străzii iubirea devine tutun risipit pe asfalt sunt blasfemică, sunt o cobră capul meu din cărămidă nu te mai conține, doamne bărbatul acesta mă privește când cu milă,

pentru plânsul meu a fost otrăvită o fântână a secat un izvor am crezut că devin animal curgător viperă a nisipurilor. bărbații care mi-au alunecat din inimă nu vor mai găsi drumul înapoi

o zi în care orele s-au lungit de parcă erau din gumă toți pomii din cismigiu ningeau ne transformau în bătrâni mult prea devreme știam că ținându-te de mână nu pot să mor mai ales că am dansat

în somnul meu parfumat locuiesc ochi străini și atingeri care nu-mi aparțin sunt șarpe. pielea îmi crapă și cade, dar ei tot vin „o să te salvez. o să fiu eu mâna care-ți apasă pieptul o să vin

pe toți bărbații mei i-am oferit altor femei cu blandețe de melc i-am rugat să se sărute în fața mea ca să îmi treacă de parcă dragostea ar fi un leac de frică o piramidă din cranii. tuturor