Poezie
povestea fetiței cu chibrituri
1 min lectură·
Mediu
m-am născut sub zodia abandonului, sunt fetița cu chibrituri
să vă aprind o țigară, domnule? să vă pun inima la adăpost?
plecați atât de departe, plecați atât de frumos
unde este groapa în care să stau și să plâng până în zori
încoronați-mă!
să fie bucurie, să fie sărbătoare
iată cum se ridică fetița cu chibrituri
cum se scutură ea de noapte și zâmbește
scrieți-mi lungi cuvinte, mâzgăliți-mi un drum fără sfârșit
nu se termină niciodată chibriturile, nu
sunt mama copiilor fără adăpost, mama împușcaților
șchiopilor, surzilor, mama neiubiților
sunt aici în punctul în care se despart mările
și îmi arde pieptul și aș cânta
să vină lumina, să vină lumina! strigați domnule cu mine
dar de smoala asta cum mă descotorosesc, dar de ce învăț mereu să umblu
prin oraș am călătorit până la stele am urcat
pe o macara am construit o casă m-am îmblânzit și sălbăticit
de mii de ori
ce folos?
am un băț de chibrit, vino, încălzește-te
se apropie o iarnă care va dura cel puțin
100 de ani
vin caii și pe unde trec
nu mai răsare nimic.
003051
0