endless melancholy

pentru descrierea umbrei acestui text :)

așa este. oricât de mult m-aș învârti nu pot să mă întorc în timp... mulțumesc!
melancolia este o sursă de inspirație inepuizabilă. :)

ce diferentiaza o poezie exceptionala, o poezie puternica asa ca o locomotiva ce trage dupa ea vagoanele cu poezii care nu se pot propulsa singure, de o poezie banala, comuna, dar bine scrisa, e tocmai lipsa de inventivitate, lipsa de asiduitate poetica in termenii cautarii spatiilor neconventionale. poezia ta, in general, ar avea mult mai multa forta, putere daca s-ar trage singura pe șine și n-ar fi nevoie de imagini desuete, invechite, banale care sa o scoata. de ex inima ca o pasare speriata, pacientul cu pieptul deschis, locul de respirat si in general tonul acesta melancolico-trist nu sunt decat un fel de praf in ochii cititorului de poezie. daca ai aseza textul tau inytre textele altor scriitori nici nu s-ar deosebi, n-ar iesi in evidenta prin nimic si asta pentru ca mai intai de poezie tu ca poet trevuie sa-ti cauti o identitate, si nu una a spatiilor comune. te rog priveste astea ca un sfat mai degraba decat o critica, pentru ca esti tanara si ai tot timpul din lume sa inveti a scrie si altfel decat o face lumea in general.

Un text melancolic, bine înfipt pe axa discursivă.

"mi-ar plăcea să trăiesc în amintirile tale dar
fără fotografii totul se uită" - eu cred că e tocmai invers. :).

Leonard,

Știu că uneori imaginile folosite de mine sunt clișeice, dar așa am simțit atunci, iar în anumite contexte, pentru mine, contează mai mult emoția decât forma poeziei, structura ei pseudo-autentică. Nu te contrazic, posibil ca starea melancolică să fie praf în ochii cititorului de poezie, dar praful îl face să lăcrimeze și am văzut asta de multe ori. Poezia așa învechită și tristă are efect pentru că tristețea e aceeași indiferent în ce haine o îmbraci. Eu deocamdată nu pot să trec de ea... Poate vor veni și zile în care o să mă depășesc. :) Mulțumesc mult pentru părere/sfat. Apreciez!

Adrian,

mulțumesc și e posibil să ai dreptate. :)

cel mai important lucru este sa scrii ca tine si s-o faci in asa fel incat sa nu sune ca altii. asa mi-as dori pe viitor de la toti autorii pe care as vrea sa-i citesc. sa vad macar putin chin, daca nu sclipire, sa vad munca depusa si nu emotii fade de circ, nu praf in ochi, nu iluzii ieftine. vreau sa vad adancime simtita pe bune, nu prefacatorie de dragul unui succes trivial si fara valoare, constituit in genere pe aprecierile aplaudacilor de serviciu. nu conteaza ca sunt oameni care apreciaza, mai bine sa fie doar cativa, dar aprecierea lor sa insemne mai mult decat a celor mai multi si mai putini pregatiti sa recepteze o poezie la justa ei valoare. scrisul se invata, ca orice alt lucru, nu te nasti poet, chiar daca esti in Romania, ci inveti sa fii unul, si asta inseamna munca si iar munca. o poezie simtita cu adevarat iese din tine ca sudoarea dupa munca, nu asa pur si simplu. mult succes!

îmi pare rău că nu mă cunoști.
nu sunt un om prefăcut și nu m-aș preface pentru nimic, cu atât mai puțin pentru aplauze. dacă aș fi făcut asta probabil că acum aveam volume sau mai știu eu ce... scriu destul de rar tocmai pentru că evit să forțez poezia.

mă rog, asta e o discuție off-topic.
o seară frumoasă!

ai transmis bine starea, doar o hibă am găsit, "mi-ar plăcea să trăiesc în amintirile tale dar/fără fotografii totul se uită" sună așa un enunț, o maximă ieftină, apoftegmă, fără prea multă acoperire din ce am citit. Text de meritate stele, am citit și trăit în locul tău pentru ceva momente.