Neagu Raluca

port la mâini toate crucile pământului mă rătăcesc pe străzi să nu dau de ea de femeia asta care îmi șoptește numele în somn, umbra care-mi poartă hainele care se machiază în locul meu, care

azi-noapte mi-a fost așa frig încât ți-am căutat brațele ca un orb am pipăit oasele singurătății și m-am cutremurat apoi cu inima, spășită adulterină, am aprins un foc mic și violet am deschis

aș fi putut fi mângâierea care vindecă și transformă alcoolul în agheasmă dar nu. tot ca o păpușă am cântat ce ai scris pentru mine am fost cenușă, am dormit cu focul în ceafă în secret

tot ce fac se întoarce împotriva mea oglindă răsturnată tot ce ating se îndepărtează tot ce iubesc are spini crescuți înăuntru am un vierme în inimă se îngrașă în fiecare zi mă aștept să-mi

cineva mă strigă pe nume mă prefac că nu aud, și cu genunchii tremurători îmi aștept sentința. pielea ta alunecă printre degete. lumina soarelui mă sperie știu că florile de cireș ascund

am stat tăcută ca un pui căzut din cuib am vrut să plutesc în afară am fost toată o inimă gigantică zgomotoasă ca o mașină de pompieri cel mai rău e să-ți fie frică și să nu știi de ce să-ți

dacă totul se reduce la carne vreau să fiu un manechin de plastic bărbatul meu o să mă găsească într-o vitrină o să mă ascundă în dulap și voi fi purtătoare de piele nouă o să mă iubească în

am desenat un x în piept acolo să vină dragostea cu un pistol (de cine știe unde) și să tragă cum numai dragostea poate. n-o să mor. să-mi tai părul dragoste, vor crește suvițe verzi o să spun

boaba de strugure pe jumătate coaptă e chipul bătrânei care-mi șoptea rugăciuni pe firul viței de vie nodurile sunt bătături vinul orașului are gust metalic sânge putred dragostea mamei se

am galaxii noi sub coastă plutesc în mijlocul orașului ca presimțirile noaptea fug scrijelesc ziduri dacă polițiștii ar știi cine-și scrie iubirea pe monumente m-ar închide în temnițe cu

Doamne eu nu vreau mila ta, ia-mi inima și dă-o la câini sunt doar o bucată de carne. aștept să vină toată vina pământului și să ma calce pe cap ce e sufletul și cu ce se mănâncă? îmi tatuez

m-am îmbrăcat în negru. port doliul iubirii pe care o să o nască pântecul sterp și umflat al pisicii. m-am îmbrăcat frumos ca la o înmormântare zâmbesc din cand în când, am auzit că-i semn de

lecția umilinței începe cu un gol în stomac pe care nu-l plângi îți muști buzele ca și cum o mamă te-ar ruja să te învețe cum e să fii femeie, scrâșnetul dinților trece dincolo de generații

îmi spun că tot binele din viața mea e o coincidență și versurile vin ca fluturii mari te fascinează dar nu îi prinzi niciodată într-o zi caii sălbatici mă vor duce departe cineva o să scrie cu

am învățat de la mama să mă legăn când lighioanele nopții mi se urcă pe picioare tot de la ea să adun buchete de tristeți și le îndes într-o cameră nimeni nu mă cunoaște suficient de bine

de la bunicul meu am doar o fotografie în care împărțeam un corn cu ciocolată îi întindeam bucata aceea de lună coaptă cu insistență pentru că voiam să ofer ceva celui ce avea să plece foarte

când momentul de tremur apare nu mai am nimic de făcut decât să trag jaluzelele precipitat și să mă ascund cât mai bine în spatele cuvintelor care nu-mi mai aparțin. fericirii îi este frică de

în semiobscuritate îmi țes gânduri bune nu vreau să te judec ai stat cât de aproape ai putut doar sunt o viespe. singurătatea duduie deasupra imită soldați ca să îmi facă în ciudă /cine sunt

și apa smulgea porți și ridica rădăcinile caselor oamenii strigau către cineva din depărtarea ploilor „vino tu sa ne scoți vitele din mâl vino tu sa ne apeși pieptul copiilor să le faci inimile de