port la mâini toate crucile pământului
mă rătăcesc pe străzi să nu dau de ea
de femeia asta care îmi șoptește numele în somn,
umbra care-mi poartă hainele
care se machiază în locul meu, care
azi-noapte mi-a fost așa frig încât ți-am căutat brațele
ca un orb am pipăit oasele singurătății și m-am cutremurat
apoi
cu inima, spășită adulterină,
am aprins un foc mic și violet
am deschis
va veni un moment în care o să simți o lovitură puternică sub coastă
trenuri invizibile te vor încercui, toate șinele îți vor netezi trupul
nu vei înțelege cum poți trăi cu un suflet așa mort
cum
de parcă în mine cineva a aprins o lumânare
și a lăsat-o să ardă
așa trec prin toate zilele cu un miros slab de benzină
mă gândesc des că nimic nu e adevărat că oricine a făcut lumea asta
a
aș fi putut fi mângâierea care vindecă și transformă
alcoolul în agheasmă
dar nu.
tot ca o păpușă am cântat ce ai scris pentru mine
am fost cenușă, am dormit cu focul în ceafă
în secret
tot ce fac se întoarce împotriva mea
oglindă răsturnată
tot ce ating se îndepărtează tot ce iubesc are spini crescuți înăuntru
am un vierme în inimă
se îngrașă în fiecare zi
mă aștept să-mi
cineva mă strigă pe nume mă prefac că nu aud,
și cu genunchii tremurători îmi aștept sentința.
pielea ta alunecă printre degete. lumina soarelui mă sperie
știu că florile de cireș ascund
deși în buzunare se rotesc gloanțe de argint și mâinile tremură
în apropierea cuțitului. războiul acesta nu este despre mine sau tine
este despre cum iubirea nu poate fi zidită în trup
și trupul
am stat tăcută ca un pui căzut din cuib
am vrut să plutesc în afară
am fost toată o inimă gigantică
zgomotoasă ca o mașină de pompieri
cel mai rău e să-ți fie frică și
să nu știi de ce
să-ți
dacă totul se reduce la carne vreau să fiu un manechin de plastic
bărbatul meu o să mă găsească într-o vitrină
o să mă ascundă în dulap și voi fi purtătoare de piele nouă
o să mă iubească în
am desenat un x în piept
acolo să vină dragostea cu un pistol (de cine știe unde)
și să tragă cum numai dragostea poate.
n-o să mor.
să-mi tai părul dragoste, vor crește suvițe verzi
o să spun
boaba de strugure pe jumătate coaptă e chipul bătrânei
care-mi șoptea rugăciuni
pe firul viței de vie nodurile sunt bătături
vinul orașului are gust metalic
sânge putred
dragostea mamei se
am galaxii noi sub coastă
plutesc în mijlocul orașului ca presimțirile
noaptea fug scrijelesc ziduri
dacă polițiștii ar știi cine-și scrie iubirea pe monumente m-ar închide în temnițe
cu
Doamne eu nu vreau mila ta, ia-mi inima și dă-o la câini
sunt doar o bucată de carne.
aștept să vină toată vina pământului și să ma calce pe cap
ce e sufletul și cu ce se mănâncă?
îmi tatuez
m-am îmbrăcat în negru. port doliul iubirii pe care o să o nască
pântecul sterp și umflat al pisicii.
m-am îmbrăcat frumos ca la o înmormântare
zâmbesc din cand în când, am auzit că-i semn de
lecția umilinței începe cu un gol în stomac pe care nu-l plângi
îți muști buzele ca și cum o mamă
te-ar ruja
să te învețe cum e să fii femeie,
scrâșnetul dinților trece dincolo de generații
îmi spun că tot binele din viața mea e o coincidență și versurile vin
ca fluturii mari
te fascinează dar nu îi prinzi niciodată
într-o zi caii sălbatici mă vor duce departe
cineva o să scrie cu
am învățat de la mama să mă legăn
când lighioanele nopții mi se urcă pe picioare
tot de la ea să
adun buchete de tristeți și le îndes
într-o cameră
nimeni nu mă cunoaște suficient de bine
de la bunicul meu am doar o fotografie în care împărțeam un corn cu ciocolată
îi întindeam bucata aceea de lună coaptă
cu insistență
pentru că voiam să ofer ceva celui ce avea să plece
foarte
pe zi ce trece garsoniera se mărește și eu mă micșorez
cearșaful urcă pe trup ca un val care înghite malul
dedesubt inima o pasăre speriată
nu mă mai recunosc
nu am riduri fine atunci când
când momentul de tremur apare
nu mai am nimic de făcut decât să
trag jaluzelele precipitat și să mă ascund cât mai bine
în spatele cuvintelor
care nu-mi mai aparțin.
fericirii îi este frică de
mi-e frică de ceea ce aș putea deveni
de micuța garsonieră pe care o să o port în lesă toată viața
de neputința care mă va aștepta ca un preș la intrare.
într-o zi voi urca pe niște tocuri de
în semiobscuritate îmi țes gânduri bune
nu vreau să te judec ai stat cât de aproape ai putut
doar sunt o viespe.
singurătatea duduie deasupra
imită soldați ca să îmi facă în ciudă
/cine sunt
și apa smulgea porți și ridica rădăcinile caselor
oamenii strigau către cineva din depărtarea ploilor
„vino tu sa ne scoți vitele din mâl vino tu sa ne apeși pieptul copiilor
să le faci inimile de