Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

să nu mă spui

1 min lectură·
Mediu
am visat o apă neagră
mă înconjura ca o rochie
erau și petale de trandafiri sălbatici
alături de o tristețe sărată datorită căreia pluteam
când nu mai am ce să plâng
când toate țigările sunt fumate până la degete
scot gândul acesta la plimbare cu lesa
dă din coadă mă privește are ochi umezi
și-i e milă de mine
orașul se topește sub tălpile noastre
sunt Icar am aripi din coli albe
zborul meu nu se aseamănă cu altul pentru că din suflet
spini răsar și mă înconjoară și mă fac grea
ca o piatră de mormânt
visez în fiecare noapte o apă neagră
și un buchet de trandafiri sălbatici.
o mireasă îl aruncă iar eu trebuie să îl prind
să nu mă spui să nu mă spui
dumnezeu dacă se supără nu mă mai sărută pe frunte
de noapte-bună.
067
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
140
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

Neagu Raluca. “să nu mă spui.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/neagu-raluca/poezie/14072193/sa-nu-ma-spui

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@mariana-pancuMP
Distincție acordată
Mariana Pancu
Un poem delicat și cursiv. In vis apa reprezintă latura noatra emoțională, iar daca e neagra înseamnă că ne copleșesc emoțiile negative. Aici, nici nu mai contează daca e un vis real sau imaginar, pe mine imaginile m-au prins,definitiv.
Pentru plăcerea lecturii - stea.
0
@neagu-ralucaNR
Neagu Raluca
pentru mine apa este simbolul fricii și totodată ceva mă atrage spre ea.
Uneori am și eu impresia că totul e un vis din care o să mă trezesc, inclusiv poezia. Mulțumesc din suflet pentru apropierea de poem!
0
@razvan-rachieriuRR
razvan rachieriu
Visezi o apă neagră care atunci când te trezești se amestecă cu apa colorată policrom a reralității, ai rupt spinii trandafirilor sălbatici, care îți înțepau privirea, i-ai așternut în calea ta și ți-ai scos gândul la plimbare cu lesa.
Eu am perceput ultimele două versuri ca o ironie, căci Dumnezeu nu se supără, dacă s-ar mânia, planeta ar deveni un vas care fierbe, pus în cuptorul cu microunde.
Apa neagră transformă visul în coșmar, căci ea poate semnifica, d.p.d.v. poetic, un amestec de angoase, anxietăți, fobii și obnubilări.
0
@negru-vladimirNV
Negru Vladimir
Un poem reusit intr-o rostire simpla. Mi-a placut... chiar si intimitatea acelui Dumnezeu scris cu d mic :)
0
@marcel-visaMV
Marcel Vișa
E genul de poezie care te farmeca in primul rand prin simplitatea ei. Imagini pline de simboluri descifrabile la prima vedere, fluenta si lirism.
0
@neagu-ralucaNR
Neagu Raluca
Vladimir, îți mulțumesc pentru că ai pășit prin poezie fără să tulburi apa. :)
Marcel, răspund cu întârziere și îți mulțumesc pentru apreciere.
Răzvan, tu ai călătorit până în ochiul furtunii acestui text. Îți mulțumesc de asemenea și iartă-mi răspunsul întârziat.
0