Marcel Vișa

Să fii nevoit să mergi cu vaca la păscut, a doua zi după ce te-a părăsit marea iubire Să o privești cât e ziulica de lungă, cum rumegă liniștită, sau dimpotrivă, dând iama în cocenii

Orice mort ar trebui dezgropat uneori, încercată resuscitarea lui O respirație gură la gură, cot la cot, os la os, până când, devenit una cu el, te ridici în capul oaselor și respiri adânc

se trezesc dimineața devreme și stau la geam cât e ziulica de lungă de nu mai putem să venim beți de la crâșme că ne văd ăștia nu mai putem trăi din pricina lor să ridicăm în orașul acesta un

Am ucis-o în iarnă. Printre coastele ei cresc urzici și navete de plastic, lanțuri de bicicletă ruginite. Soarele aruncă în oasele sale săgeți fierbinți, ca la darts, iar vânzătorii ambulanți de

când ne-am despărțit am construit o păpușă voodoo pe care nu nu o înțep cu ace n-aș putea doar o îndop cu mâncare dulciuri peste dulciuri zi de zi îi cumpăr cele mai delicioase

mi-aș face perfuzii cu sărutul tău să-l port cu mine oriunde sunt în salonul 9 patul de la geam mă tratez de urât sunt zile întregi de când pierdut cu ochii în tavan fixez liniștea în

mi s-a întipărit pe chip un zâmbet astfel cutreier orașul oamenii mă privesc suspicioși se feresc din cale cei care zâmbesc sunt periculoși în lumea asta sumbră ar trebui introduși în

îl văd zilnic un bătrânel la vreo 50 de ani om al străzii cu picioarele intrate în putrefacție un bătrânel pe banca din fața spitalului de urgență îl bagă în seamă doar muștele care se

o rană superficială se tratează cu indiferență sau se bandajează cu pleoapele unui fluture uriaș cât o catedrală o știi pe Ana Ana pansa florile rănite cu piele desprinsă de pe antebrațe

prin orașul adormit cu balcoane ce se întind leneșe în arșița după-amiezii mă plimb în așteptarea apusului ora metamorfozelor când aerul vibrează în jurul neliniștii tale precum o libelulă

s-a luat curentul mama spune că e ordin de la Ceaușescu pentru ca oamenii să adoarmă devreme să fie odihniți dimineața la 4 când se vor așeza cuminți la coadă la alimente dar oamenii se zbat

am deschis ochii și întunericul a pătruns mi-am divulgat ultimul secret luminii iar ea m-a părăsit soarele s-a ascuns în burta planetei bezna mi-a cuprins retina precum un arbore de sequoia

te îndepărtai prin ceața de moloz a clădirilor năruite silențioasă ca un zeppelin de război după cutremurul de vorbe de azi-noapte în liniștea pestilențială își făcuseră cuib păsări negre

plouă peste prunii bunicului ograda părăsită se năruie sub pomii împovărați de ani zidul casei se cască printr-o crăpătură uriașă spre râpa din dreapta tinda păstrează în lemn urmele bătrânului

scuipam sânge în ligheanul străveziu de sub pat la căpătâi o umbră mă veghea de câteva zile captiv în mijlocul acestui lan de singurătate seceram snopii tăcerii de oameni se înnopta departe se

în fața bisericii m-a întrebat cineva de ce nu intri fiule în spatele ușilor închise nu e Dumnezeu am răspuns doar idoli de piatră icoane făcătoare de bani și moaște hidoase mascote ale

iarna mi-a viscolit amintirile printre blocurile turn ale orașului le-a purtat pe sus până au dispărut dincolo de nori tu încă tremuri în oglinda trecutului precum undele unui lac în care a căzut

mi s-a întipărit un zâmbet pe chip și așa cutreier orașul oamenii mă privesc suspicioși unii se feresc din calea mea cei care zâmbesc sunt periculoși în lumea asta sumbră trebuiesc băgați

aproape cât mai aproape de tine cuvintele devin flagelări când reci când ascuțite taie pe viu bisturiul meu face carnea să doară plăcut al tău să scrâșnească spastic pieptul ți l-aș

să plecăm undeva departe de cioburile orașului de clădirile ruinate peste oameni să evadăm din acest infern de beton vom urma zborul fluturilor de mătase spre lumină acum când toamna

uneori cotrobăi prin sertarele minții după lucruri uitate și oricât aș vrea să mi le amintesc dau rateuri ca acul pick-up-ului pe discul de vinil uzat atunci mușc cu furie peretele

prea multe fantome în visele mele ochi tăi negri și obsedanți ca un abis mă urmăresc în noapte terifiant de triști de goi mă imploră să fac saltul în gol să acopăr distanța dintre noi

gânduri triste stau rezemate de pereți înșirate flămânde în pijamale gardieni morocănoși trag la nimereală gamela cunoștinței zace goală pe jos podeaua celulei pare infectată cu urmele celor