Poezie
Statuile transpirau în liniștea de duminică
1 min lectură·
Mediu
prin orașul adormit cu
balcoane ce se întind leneșe în arșița după-amiezii
mă plimb în așteptarea apusului
ora metamorfozelor
când aerul vibrează în jurul neliniștii tale precum o libelulă împunsă cu acul
în fiecare secundă ce trece o parte din mine dispare iremediabil
o eclipsă a cărnii mă macină treptat
sfera roșiatică a cerului topește bitumul șoselelor
devenite șerpi uriași în mișcare
o fata morgana a grotescului
apropierea morții de oraș
am evadat în ultimul moment
din mine rămăsese doar un vers
un singur vers
târziul m-a găsit departe
priveam cum aidoma unui aerostat în flăcări
seara se lăsa cu tristețile ei peste câmpii
oamenii prindeau viață prin crâșmele cu mese și scaune de plastic și umbrele coca-cola
prin sate se plimba Dumnezeu adunând pe sandale colbul drumului
în timp ce mâna vitele spre curtea fiilor lui
bețivii o duceau bine
se hidratau intens cu bere ieftină la halbă și spirt trecut prin pâine
miezul nopții trăgea de ei prin șanțuri precum un câine flămând
adormisem privind eclipsa totală de oameni
crâșmele golite duhneau a singurătate
Dumnezeu se plimba prin visele mele
aduna pe sandale toate temerile
toată alergarea pe loc
în oraș statuile dormeau adânc
era deja luni
044
0
EK