Poezie
Ice tea
2 min lectură·
Mediu
iarna mi-a viscolit amintirile printre blocurile turn ale orașului
le-a purtat pe sus până au dispărut dincolo de nori
tu încă tremuri în oglinda trecutului precum undele unui lac în care a căzut o pasăre rănită
cheaguri de sânge umplu țărmul pe care am eșuat amândoi
frânturi de culori adună pilitura viselor într-un pastel metalic de melancolie
dezgolită de lumina din aripile de fluturi mă bântui precum o fantomă de capelă
cea mai lungă noapte din an mi-o oferi în dar
lași ceața din urma pașilor tăi să-mi întineze diminețile de primăvară cu boabe negre de rouă
în trupul meu crește un corb care ciuguleste pereții de carne să evadeze
își suprapune retina peste ochii mei ajutându-mă să văd până departe în oameni
par posedat de ființe supranaturale când scriu despre femeile iubite si alți demoni
de aceea sufletul tău se hrănește cu sângele apusului meu
în fiecare zi la ora 5 când servim ceaiul
stăm cuminți cu ceștile în față și ne sorbim unul altuia gândurile ...
alt anotimp fatal alți oameni umplu străzile noastre
ca niște furnici uriașe ne devorează literele
mai stai o secundă în brațele mele
să bem un ultim ceai rece ca mâinile tale atunci când te-am întâlnit
apoi ne vom dezlega trupurile și vom respira aburii libertății
un drog pentru cei ca noi care și-au risipit timpul pe semeni cărora nu te asemeni
am acumulat prea multe noxe respirând prin plămânii orașului oamenii aceștia poluați de vicii
avem nevoie de oxigenul pădurilor ecuatoriale pentru a ne îndrăgosti din nou
te aștept la marginea timpului
zâmbind
te ia după corbul acela care întunecă zarea
urmează-l în mine până vei da de suflet
032499
0
SC