Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

am ajuns, dilara

1 min lectură·
Mediu
aștept dimineața în care lumina
va exploda în pletele târfei
apoi doar ardere mâini calcinate
mângâieri ascuțite învelite în sânge
și fiecare atingere ar rupe fâșii
din pansamentul lipit de carne
țipetele de aici nu ar fi deloc altfel
decât cele din spitalul de peste stradă
aș putea numi asta dragoste
nu
mișcări domestice de jur împrejur
mâna care toarnă cafea prin gura de aburi
cana scrumiera
plus juma de dimineață
săpată într-o femeie călduță
am ajuns la final, dilara
din noi oase.
din oase
clopot de cenușă.
095747
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
88
Citire
1 min
Versuri
19
Actualizat

Cum sa citezi

Alexandru Gheție. “am ajuns, dilara.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandru-ghetie/poezie/13987840/am-ajuns-dilara

Comentarii (9)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ecaterina-stefan
Ecaterina Ștefan
aș lăsa asta pentru poezie, dar s-ar putea să fie deja alta.

lumina va exploda
în pletele târfei
ardere mâini calcinate
mângâieri ascuțite
fiecare atingere
ar rupe fâșii
din pansament
țipetele de aici
ar fi la fel
cu cele din spitalul
de peste stradă
mișcări de jur împrejur
mâna care toarnă cafea
prin gura de aburi
cana scrumiera
jumătate de dimineață
săpată într-o femeie caldă
aș putea numi asta
dragoste
0
@ecaterina-stefan
Ecaterina Ștefan
și nu cu structura asta, structura mea nu îmi place.
0
@ottilia-ardeleanuOA
Ottilia Ardeleanu
vrei să pui sfârșit dilarei. am citit \"capitolul\" acesta și pot spune că are amprentele sensibilității și o manieră specială de a vorbi despre viață și despre dragoste ca element central al acesteia.
de aici, vreau să reliefez finalul:
\"din noi oase.
din oase
clopot de cenușă.\" care aduce în prim-plan o imagine pe cât de tulburătoare pe atât de semnificativă.

Ottilia Ardeleanu
0
@marian-vasileMV
marian vasile
E o poezie care cred că a fost scrisă dintr-un foc. Se simte fiorul, unic, care o transcende. Stări și imagini interesante: cf supra… – “aș putea numi asta dragoste”
Mi-a plăcut senzația de viteză și zbucium.
Obiecții, sugestii (puțin importante, strict subiective, deci nu prea pot a aduce argumente):
1. Elimină pe “aceea” din “aștept dimineața aceea în care lumina/va exploda în pletele târfei”
2. Strofa 2 obosește prin “î” – de 7 ori, îngreunează senzața de viteză.
3. Nu prea se înțelege ce e cu aburii aia din “mâna care toarnă cafea prin gura de aburi”
În rest, de bine, M.A
0
@alexandru-ghetieAG
Alexandru Gheție
mulțumesc pentru semne, sugestii. îmi sunt de folos :)
katy - când voi re-scrie textul acesta voi avea în vedere și varianta ta. variantă care îmi place pentru curgerea creată :)
ottilia - mă bucur că ți-a plăcut. dar nu, nu vreau neapărat să închei ceva. e tare greu să trec peste. pentru că dilara nu e neapărat o femeie :). dar e și așa ceva...
marian - voi face niște modificări. mă bucur că ai trecut. mulțumesc de sugestii

alex
0
@adrian-pop-0024565AP
adrian pop
ai putea spune, dupa ce ai citit poezia, la sfirsit, \"as putea numi asta dragoste\"

minus \"pletele tirfei\" - o poezie care mi-a placut, una care spune ceva si cu un final in care doza de ambiguitate este cea care trebuie sa fie
un cerc care se inchide, deschizindu-se in acelasi timp
asta daca finalul este moartea
daca-i sfirsitul iubirii, tot asa
0
@alina-mihai-0037896AM
Alina Mihai
mi-a plăcut ce am citit, de o parte și de alta al lui \"nu\". rănile și aparența de sănătate ...
la final mi-a dat că \"s-a sfârșit, dilara...\"
nu aș zice \"spitalul de pe stradă\". dar nu are atâta importanță.
aproape că mi-a părut rău că am primit mură în gură ultimul vers.
0
@anca-iulia-beidacAB
Anca-Iulia Beidac
intelesesem cu totul altceva din titlu, care pe mine ma ducea cu gandul la un el care ajunge, finally, la iubita lui. pana la urma, e exact pe dos.
lasand asta deoparte, poezia asta curge tare repede si nici nu-ti dai seama cand ai ajuns si tu la final, printre cenusi si oase calcinate.
remarc in mod deosebit mangaierile ascutite invelite in sange, dimineata sapata intr-o femeie calduta (in strofa respectiva, eu am citit nu inainte de fiecare vers, nu stiu daca asta era si intentia ta, eu asa am inteles) si versul care, din punctul meu de vedere, imparte poezia-n doua, si te lasa sa respiri putin intre \' as putea numi asta dragoste\'.
o singura obiectie legata de \'juma\'-ul acela, care nu se potriveste in strofa respectiva, as lasa varianta intreaga a cuvantului.
mi-a placut, alex, foarte tare mi-a placut poezia ta! :)
0
@alexandru-ghetieAG
Alexandru Gheție
mulțumesc pentru semne, sugestii...
adrian - corect. cam asta am și vrut să apin aici :) - că... ”aș putea numi asta dragoste”. mulțumesc pentru trecere
alina - mă bucur că ai trecut pe aici. voi mai lucra la finalul acela :). mda, e un soi de sfârșit :)
anca - bine ai re-venit... iar dacă ți-a și plăcut textul acesta nu pot decât să fiu încântat. despre ”juma„ - tind să-ți dau dreptate... voi schimba peste un timp, probabil. mulțumesc

alex
0