Nicolae Labiș

Seceta a ucis orice boare de vant. Soarele s-a topit si a curs pe pământ. A rămas cerul fierbinte si gol. Ciuturile scot din fantana

N-am mai trecut de mult prin sat si-mi spune Un om ce de pe-acasa a venit Cum c-a-nflorit la noi malinul Si c-ai albit, mamuca, ai albit. Alt

Totu-i alb în jur cât vezi Noi podoabe pomii-ncarcă Și vibrează sub zăpezi Satele-adormite parcă. Doamna Iarna-n goană trece În calești de

Desfrunzit și prea bătrân, Tremură de frig gorunul. Au căzut și-ntâii fulgi Și l-am prins din zbor pe unul. Migălos lucrată-n fir, Floarea

În munții noștri astăzi zăpezile torc leneș, Izvoarele îngheață în clinchete subțiri, Și caprele de munte nervoase prin poiene-și Urmează-n taină

Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, Zbuciumat se plânge fluierul de fag. Inima mi-o strânge și pătrunde-n sânge Acest cântec dureros și

Cand dintre pomi spre mare se rasucise vantul, Si-n catifeaua umbrei nisipul amortea, L-a scos un val afara cu grija asezandu-l Pe-un cimitir

Toamna îmi îneacă sufletul în fum... Toamna-mi poartă-n suflet roiuri de frunzare. Dansul trist al toamnei îl dansăm acum, Tragică beție, moale

O parte din noi ne-am învins Greșeala, minciuna și groaza, Dar e drum, mai e drum necuprins Până-n zarea ce-și leagănă oaza. Generații secate se

N-am văzut de nicăieri o lună mai mare Ca din vârful muntelui înzăpezit. Parcă i-a împrumutat limpezimea Sufletul meu nesfârșit. Vântul

Privesc grăbiții nouri ce-alunecă pe zări, Topindu-se departe și revenind întruna. Parcă-mi trimit tăcute, nostalgice chemări, Ei, frații cu

Pasărea cu clonț de rubin S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat. Nu mai pot s-o mângâi. M-a strivit, Pasărea cu clonț de rubin, Iar mâine Puii

Sub soarele de primăvară Zăpada-ncepe să se crape Și-n brazde freamătă ușoară Minunea firelor de ape. Apoi nici asta nu mai este Iar

1 Tu urci din șesuri, din orașe vii, Și-n suflet porți neliniști citadine. Eu m-am desprins din munții vineții, Cascade

Toamna asta lunecă Iarăși pe păduri, Iarăși se întunecă Munți știrbi și suri; Berzele, încetele, Au pornit îi șir. Încâlcit în

Când toamna-și risipește spre galbene câmpii băneturi de aramă sonore fremătând, se scurg pe drum șiraguri de care – rând pe rând – și se-mpletesc

Nicicând durerea-n timp nu se îngroapă. La Mărășești, sub ploaia ca un plâns, În șanțul plin cu sânge și cu apă, Bunicul meu privirile și-a

Cât a nins în Iași de-aseară! Statuile au cușme mari, E albă namila de gară Și fulgii tot se-nvârt, Și are fire lungi de gheață Milițianul în

Pasarea cu clont de rubin S-a razbunat, iat-o, s-a razbunat. Nu mai pot s-o

Sufletul tău nu-i ascuns, Larg,ți-l deschizi afară, Totuși deplin i-am pătruns Cea mai intimă cămară? Simt cum distinct în adînc Stropii de

Meșter valah, azi nume de fântână, Crescut din lutul ce l-ai plămădit În sprintenă zidire cu trei turle Și ce dantelată de granit, Din cântece

Vinul vechi în clocot se-năsprește-n cramă, Izbucnește-un mâine din adâncul ieri. Ling străvechi pocale azi tâlhari de seamă, Ling tâlharii vlaga

Cînd dintre pomi spre mare se răsucise vîntul, Și-n catifeaua umbrei nisipul amorțea, L-a scos un val afară cu grijă așezîndu-l Pe-un cimitir de

Vreau astăzi să-ntoarcem privirea în sus, Spre codrii cu brazi, spre cerul cu lună. Veniți să-ndrăznim să simțim nemurirea Cu inima-n repede

ODA SOARELUI Te nasti din plasma zarii cu limpezimi de-albus, Ne dai in semicicluri lumina ta prin raza - Ma

Soarele a băut râul Valuri străvezii de căldură aduc Aminte de valurile unui mort Au rămas bolovanii Au rămas rădăcinile Au rămas scheletele

Toamna îmi îneacă sufletul în fum… Toamna-mi poartă în suflet roiuri de frunzare. Dansul trist al toamnei îl dansăm acum, Tragică beție,

În ograda grădiniței Părăsit de astă toamnă, Sub zapadă și sub ploi, Stratul florilor ne-ndeamnă. “Avem sape mici și greble, Hai să semănăm și

Mi-am tăiat în suflet temple, Chip cioplit s-așez în ele, Cerbii mei au să-l contemple Adunați sub ploi de stele. Brazii mei înalți și

Am obosit de vin, de stele Am obosit de gândurile mele, Am obosit de ochii care mă răsfrâng Neculegându-mi chipul din adânc. Am obosit râzând, am

Toamna Cate doruri,cate cise, Cate suflete ucise S-au pornit sa mai treaca-n

Am căutat și caut. Căutând M-am pomenit greșind. Din când în când M-am pomenit din vina mea flămând Și m-am însîngerat în spinii De pe cărările

E pomul cel mai vechi de-aici, crescut Din sâmburul ce, poate (cine știe?), Vreun trecător l-a lepădat în lut, Ori l-a adus în plisc vreo

Bătăile versului am prins a deprinde Nu din cărți, ci din horă, din danț, Rimele, din bocete și colinde, Din doinele seara cântate pe

În orașul dintre munți - Ca știrbite stalagmite - La un an după război, Casele rânjeau rănite. Toamna munții-nvinețea, Sevele-nghețau în

Poate-am visat ceva rău și-am uitat, Poate-i doar pentru că vișinii s-au înflorat, Poate-i doar vântul ce limpede sună, Ori pentru că au mușcat

Trestie, trestie, pe cine ascunzi, Vântul de seară pe cine-nfioară? Horbota-ți neagră și multă-nfășoară Umeri albi și rotunzi. Valuri, voi

Ca să iubesc lumina aspră-a zilei Și tot ce-i omenesc, născut eu îs Și îs născut s-aprind cu rouă-n ierburi Vii lacrimi și cascade vii de

El a plecat din munți ca un izvor, Vuind impetuos, sclipind la soare, De sus se-ntoarce, preschimbat în nor, Cu ploaie caldă, binefăcătoare, Dă

Am iubit... Am iubit de cand ma stiu Cerul verii straveziu, Despletitele rachite,

Deschideți-vă odată, vinele mele, puțin! …Așa roșia gură a vineor plânge… Picură sângele, pocalul de sânge e plin… Înting degetul să-mi zugrăvesc

Sărutul stânjenit și strâmb în colțul gurii Nu a putut firește să-nvie un trecut. Speranța, otrăvită de degetele urii, Azi s-a insinuat și a

Am lunecat. M-am poticnit, strivind Sub tălpi o floare ori o cochilie, Ori poate mi-am strivit fără să simt Inima mea, în piept ascunsă,

INCHEIERE Pământ împădurit, ne-revedem Din ce în ce mai rar lângă izvoare, Dar spune-mi,nu îți sunt la fel de dragi Sălbaticele păsări

Eu sunt spiritul adâncurilor, Trăiesc în altă lume decât voi, În lumea alcoolurilor tari, Acolo unde numai frunzele Amăgitoarei neputinți

Seceta a ucis orice boare de vant. Soarele s-a topit si a curs pe pământ. A rămas cerul fierbinte si gol. Ciuturile scot din fantana namol. Peste

Tu Nesfarsit e cerul Care se-ncepu, Nesfarsita-i ziua

Aripi de vultur în zbor de săgeată Icar și-a rotit, Cei doi pumni omenești lacomi să-mplânte în soare, Astăzi eu vreau să întreb răzvrătit

1. Palmele Da, palmele-ntr-un an s-au mai asprit. Sunt bătături mai trainice pe ele. Metalul ce durea la început Le-a întărit, topindu-li-se-n

Pentru ce-am plecat, Unde mă îndrept? S-au întunecat Sensurile-n piept, Dar o flacără Mă cheamă acolo Sub straturi de nea Și vreau să

Iata din nou gara, vagonul, patul cald, Sirenele, la geam luminile, o scara de matasa, Duduie sinele, in apele lumii ma scald- Bucurestiul e-n

Știu eu, mama și-a zis că mă nasc într-o zodie bună; Plinului pântec așa îi cânta într-o noapte cu lună. Trăsnete reci de furtună vedea cum în zare

Poezia Desi-i din implicatii si ramurisuri pure Ori din cristale limpezi ce scanteind se rup,

Am uitat să fiu deștept Pentru-o zi ori pentru-o viață Cât înmărmurit aștept, Albe, brațele-ți de gheață. Nu mai cuget, cred, mereu: Strâns în

Psalm pagan Simbol al nestiintei omenesti Esti mare,Doamne,dar iti spun cu fala: Eu n-am

Scuture-si pe bulevarde capitala romaneasca Galbeni tei si suie-si slavii inegal, semet contur, Din vuirea mea de tramvaie si din ud pavaj sa-ti

Bătrânul pădurar visează parcă, Îndrăgostit de codri ca de-o arcă, Pe care-n timpi mai vechi ca amintirea El a durat-o, rânduind în ea Galop de

Sunt cerșetori în straie de paradă, Cu pieptul costeliv în față scos, Sunt remușcări ascunse sub pomadă Și comicul devine dureros. Iar mintea

Uita-te Uita-te,inca e roua Si toamna incepe sa-si teasa Foile galbene-n

Omul Comun I. Dilema 1. O viziune a omului comun Aievea nu și nici cu-nchipuirea Eu munții nu-i mai simt cum îi simțeam În vremea unor

Gol Ne-a parasit lumina,culoarea ne-a uitat, Si soaptele-si pierdura-ntelesul pe vecii, Si

Doamne, câtă tristețe și frunză! Te dărui și n-ai cui, Te dărui nimănui. Buzele se desfac zâmbind a milă, Vinul gâlgâie-n silă. O durere

Epitaf II N-am jinduit sa surp sori plini de viata Ori din planete moarte sa scapar eu scantei, Dar

Epitaf I Iertat sa fie cel ce la manie Mi-a implanatcutitul pan'la os, Dar neuitat

Fata unde te-a cules Pentru care inteles, Pentru unde,pentru cine Curba de intunecime? -Pentru gandurile tale, Pentru visuri,pentru jale,

Am mers ca doi tovarăși, alături și pereche, Împlătoșați, cu caii ureche la ureche. De-am căuta acum iubirea dintre noi Am mai afla ecoul

Fulgi uriași deasupra țării cad, Pe bărăgane vânturile țipă, Somn neclintit de iarbă și de brad Învăluiește munții sub aripă. Cu clinchete

Atunci, trecând șuierător prin vid, Din zbor se închega un bloc lichid, Se rotunjea în goana-i purpurie Și-și alegea o cale pe vecie. Pe el

Cu ea și mâine-oi hoinări sub soare, Vom fi noi doi, zburdalnici ori cuminți... Dar mă mai mulțumesc și astăzi oare Doar sărutări și-mbrățișări

Îndrăgit ca o mireasă, dușmănos ca o sudalmă, Chica vântul ți-a-ncâlcit-o, veacuri-veacuri, monoton, Tu, pământ al țării noastre, pătimaș cuprins

Si... Si dragostele noastre Dospira in venin- Prea mult contemplasem

cum va jucati cu poezia! nevinovate tomuri si triluri cirip-cip. pe prunduri unde gerul ori seceta pandeste mozaicati imagini pe nisip, chiar

Melodiile, cupele pline, Orele zilei, ritmate-n poeme M-au gonit și pe mine Pentru o vreme. Am găsit moara deschisă în sat, Adică la marginea

Primejdiosul zâmbet sombrat în castitate, Mișcările prudente și umerii păgâni, Amețitoare noapte a șoaptei depărtate Și șarpele virtuții

Crâmpeie de idei neterminate, Și-un zbor de păsări albe și un vis Și cântecul sunat pe jumătate Despre-un tărâm ce încă nu-i descris. Iar

1 Mângâie-mi părul. Astăzi mi-i aspru și sărat. Aproape-ntotdeauna a fost la fel, îmi pare... De colburi nins, cu vânturi și ploi amestecat, În

Subiect de imn Pace,din mine fugit-ai,din piept,din poem, Din vene,din craniu,din ochii cu cearcane grele;

Sunt douăzeci de ani și încă unul... N-aș vrea nici unul să i-l dau minciunii. Să zboare toți spre zare cum colunul Care apoi se-ntoarce în

În blana-i năpârlită au năpădit scaieții, Alunecă prin ramuri bătrân și mohorât. Își omora el prada nu pentru hrana vieții, Ci numai pentru

M-am cufundat în mine la mare adâncime... Afară doar un murmur filtrându-se se țese. Filtrat prin straturile dese. Afară doar un murmur înăbușit

I N-am văzut în vin decât ceață tragică Când am fost deplin despărțit de tine Astăzi îmi închin suferința-mi magică Stelei senine. II Tot

Ideea se îndoaie și gândurile mor Se-ndoaie-aici ca bolta albastrului de sus Și bate-un dor clorotic și gândurile dor Și pajiștile vremii se par a

Morți din gropile comune, Fără nume ori cu nume. Morți de glonț ori de cărbune, Risipiți în lut și-n lume, Pentru ce ieșiți afară Și-mi șoptiți

- Pentru ce-ai rămas, iubire! - Rădăcină-a unei flori Ce s-a destrămat subțire În petale și vapori Ca să zboare mai ușoară, Să renvie-a doua

Era o podgorie, poate un han, Era și o hrubă acolo cu vin. Scobită-n adânc, cu trepte-n declin, Era o podgorie, poate un han. Și poate visam,

Aș vrea să adun în sufletul meu Fiecare frunză veștedă, ce o lasă, foșnind, creanga teiului,ca o coroană Pe piatra rece, sub umbra teiului tău

Omul cu o casă de copii Își muncește țarina-n tăcere, Învelit în zvon de ciocârlii, Îmbătat de-un vânt cu iz de miere. I-a murit muierea de un

1 Dar poate că-i de vină doar aerul uscat, Doar aerul de seamă ce-năbușe plămînii, Ori leneșă amiază cînd lin s-a legănat În apa clocotită pe

Când s-a întors din lupte cu iz de fum în gură, Arat era ogorul - cumplită arătură - Răniseră țărâna obuzele, cu gropi. Și plopii de pe haturi,

Fulgi uriași deasupra țării cad, Pe bărăgane vânturile țipă, Somn neclintit de iarbă și de brad Învăluiește munții sub aripă. Cu clinchete

Eu sunt spiritul adâncurilor, Trăiesc în altă lume decât voi, În lumea alcoolurilor tari, Acolo unde numai frunzele Amăgitoarei neputinți sunt

Trestie, trestie, pe cine ascunzi, Vântul de seară pe cine-nfioară? Horbota-ți neagră și multă-nfășoară Umerii albi și rotunzi. Valuri, voi

Introducere M-am cufundat în mine la mare adâncime. Afară doar un murmur, filtrându-se se țese Filtrat prin starturile dese, Afară doar un

Pentru ce-am plecat, Unde ma indrept? S-au intunecat Sensurile-n piept, Dar o flacara Ma cheama acolo Sub straturi de nea Si vreau sa

Uită-te , încă e rouă Și toamna începe să-și țeasă Foile galbene–n suflete Pale neliniști în pomi de mătasă. Și uită-te noaptea e

Pentru ce-am plecat, Unde mă îndrept? S-au întunecat Sensurile-n piept, Dar o flacără Mă cheamă acolo Sub straturi de nea Și vreau să

1 Þi-a însemnat natura prin trăsnet unde stai Zdrelindu-ți-o, cu flăcări primejdioase, casa. E semn de neastâmpăr și de noroc - să-l ai Până

Eu sunt spiritul adâncurilor Trăiesc în altă lume decât voi, În lumea alcoolurilor tari, Acolo unde numai frunzele Amăgitoarei neputinți sunt

Primejdiosul zâmbet sombrat în castitate, Mișcările prudente și umerii păgâni, Amețitoare noapte a șoaptei depărtate Și șarpele virtuții

Pamant impadurit,ne revedem Din ce in ce mai rar langa izvoare, Dar spune-mi,nu iti sunt la fel de dragi Salbaticele pasari calatoare? Peste