Vladimir Maiakovski

Cu vîltoarea-i năucă de treburi, de fapte, ziua trece,-i pe ducă, un ecou din ecou. În odaie e noapte: și sînt singur cu Lenin - care se uită

Vouă, trăitori-târâtori dintr-o orgie-n alta, mai mare, cei cu vană în baie și calde closete! Cum de nu vi-i rușine nume propuse pentru

Prolog Visând tolănit pe creierul moale, vi-i gândul precum un lacheu dolofan pe-o slinoasă sofa; cu petecu-n sângele inimii mele

(peisaj) Va fi și luna. Deja puțin chiar este. Dar, iat-o, plină atârnând în văzduh, peste creste. Probabil, astfel dumnezeu răscolește cu o

De pe-acoperiș curg lacrimi în uluc, spre palma râului schițând o hartă; iar în ceruri, buze țuguiate sug din vinete mamele ca de piatră. Și

Viitorul, el singur, o să vină prea-ncet. Să-l aducem mai iute nu strică. Prinde-l, dar, de urechi, tineret! Pionierule, apucă-l de chică!

În marșuri mulțimea să treacă! Prea vîntură vorbele boabe de mazăre... Clănțăii să tacă! Aveți cuvîntul, tovarășe „Mausere“ În legile de

Cu toate sirenele bubuind spre potrivnici, cu toate tractoarele laolaltă-n efort, ascultă republica, tovarășe Ilici, ieșind la raport...

Într-un ceas, de-aici în colo, într-o stradelă curată pe oameni se va prelinge grețoasă-va grăsime, iar eu v-am deschis atâtea sipete cu versuri de

Avea, mă-nțelegi, tăticuțul copii-liceeni, nu orice copii! Chpiul, drăguțul, avea frunzulițe-argintii. Liceul i-așteaptă- merg, trap, și-n

Bubuie, duduie toba războiului, cheamă fierul în cei vii a-l înfige. Din oricare țară rob după rob peste-al baionetei oțel i-aruncat. De

Îmi voi coase pantaloni negri, numaidecât, din catifeaua vocii mele, - se poate. Și o bluză galbenă din trei arșini de-asfințit. Pe bulevardul

Citiți înaltele cărți de fier! Sub flautul literei lucitoare oploși-se-vor pești afumați și napi cu plete aurii-amare. Iar dacă veselia

Acoperii cotidiana hartă, brusc, izbind vopseaua din pahar; și oglindii în blidul de piftie ale oceanului fălci de barbar. Pe solzii peștilor,

Cearșafurile apelor au fost sub burtă. Pentru valuri le sfâșia un alb dinte. Fusese urlet de sirene - de parcă la hurtă goarne turnau amor și

A coadă de păun voi desface fantezia într-un ciclu pestriț, sufletul îl voi lăsa-n puterea unui neașteptat roi de rime. Aș vrea iar să aud, cum în

În orice instituție există un lingău. Trăiește lingăul și nu-i merge rău. Iar tinerii noștri, cu ochii la el- să se-ncăputeze, ar face la

Rău în muncă se scufundă bietul Petea Kukușkin. Sarcinile îl inundă, până peste cap îi vin. Uite-l, fuge ca un cal la sectorul cultural.

\"Ce noapte fermecătoare!\" \"Asta-i cea (arată spre duduie), care-a fost aseară, - ar fi chiar ea?\" Spuseră pe trotuar: \"Mai că se răsturnă

Se-aruncă poetului vorbe care nu-i plac: „La strung te-aș proba! Ce-i versul? Un fleac! La muncă - ești gingaș mata!“ Dar, poate și eu

Globul rotească-se-ntruna, Apele curgă cuminte. Tînără gardă, tu, una, Goană, galop, înainte! Viața la pas nu ne place. Steagul în ropote

La voi, tineret, ni-i speranță și gînd - la voi, ce zidiți viitorul, din trai fără noimă un cîntec făcînd, dînd boarfelor vechi cu piciorul! E

Desface ochi cît banița Gazeta... Parcă mușcă. Ne mai împroașcă granița miros de praf de pușcă. Aceste știri, cu miile, ne-nvață în

Reptilă lenoasă, sobol îngălat, timpul se tîrîie-n bot! Energie a muncii în ritm avîntat, fă-i vînt înainte timpului tot. Din fire noi viața

Iubirea nu o vor ruina nici certurile și nici orice depărtări. Ea e împlinită cumpănită verificată. Rostind solemn versu-ntraripat jur

Ai venit- preocupată întreprinzătoare. Urletul, statura după ce le-ai cercetat, văzui pur și simplu un băiat. Ai prins, ai luat la inimă și

Luați aminte! Dacă stelele sunt totuși aprinse - înseamnă că cineva are nevoie de ele? Înseamnă că cineva ține ca ele să existe? Înseamnă că

Iadul orașului geamurile începu a le strica, în mai mici iedulețe, sugând luminile. Diavoli roșcovani - automobilele - prinseră-a cabra, chiar în

Ploaia-ncruntată privește cruciș. Iar după grilaj- sumar anturaj- ale firelor de fier perine. Și pe ele se sprijină

După ce vor fi cu toții-mpărțiți, în rai și iad, pe pământ s-or face totaluri - și-o să iasă că-n anul 1916 din Petrograd dispăruse lumea

Scripca se iritase, implorând nervos, și dintr-o dată izbucni în plâns, așa, copilărește, încât bărbatul nu mai rezistă: \"Bine, bine, fie!\" -

Strada se prăbuși ca o sifilitică. Râul - voluptate, salivare, pretinsă urâțenie. Lăsându-și lenjeria pân-la ultima frunză Grădinile s-au tolănit

Cititorilor - Noul Dintâiul Surprinzătorul nostru manifest. Doar noi reprezentăm chipul Timpurilor noastre. Pentru noi sună cornul timpului

Proclamație, 1913 În anul 1908 a apărut Juvelnicul juzilor. În el genialul - marele poet al contemporanietății - Velimir Hlebnikov a fost editat

Calul spuse, privind spre cămilă: \"Ce corcitură gigantică, de cal, - să-i plângi de milă\". Cămila însă strigă la rândul ei: \"Parcă tu ai

Tîndălească bătrînele boaite. Tîndăleala le roade. Pe baricadele inimii, haide, tovarăși! Pe baricade... Comuniștii nu-și lasă unghere și punți

Comsomolist, în pas cadențat! Umăr la umăr te-adună! Calcă, tovarășe, mai apăsat. Marș al nostru, răsună! Uncheșului, muzica noastră-i e

În urechi - căldicele petice de bal, iar dinspre nord - omătul cărunt - ceață, cu flămândă față de canibal, rumegă oameni

Din ochi c-un fulger mă țintii: \"Te-am văzut - erai cu alta. Ești cel mai josnic, cel mai ticălos...\"- și te-ai dezlănțuit, te-ai

În acea seară se decidea- vom ajunge sau nu amanți?- era întuneric, nimeni nu ne vedea. Eu mă aplecai cu adevărat, și,

Tobe războinice-n lume dau sfoară. Zăngăne arme să-nceapă măcel. Rob după rob, În fiece țară e spintecat de oțel. Dar de ce - foame,

Comuna nu-ți cere din mîini doar să dai, cu mîinile goale nu-nalți noua vatră. Înalți prin mașini al construcției strai de blocuri de piatră!

În stimă-altădată erau numai genii. Mulțimea ce poate să-ți dea pentru vis? De pildă îl văd pe Turgheniev sosind la Paris. Cătîndu-și

Intrai la frizer, spusei - liniștit: \"Fiți bun, pieptănați-mi urechile\". Dintr-o dată netedul frizer s-a aricit, fața i se alungi, ca cea a

„Tineretul“ nu-înseamnă cei care prin poiene dosite socot că rostul lor e - în urlete asurzitoare - să-și clătească gîtlejul cu votcă.

Păi, acesta e totalmente de nesuportat! De-a-ntregul, cum sunt, sunt mușcat de ură. Mă-nfurie nu astfel, precum vouă vi s-ar întâmpla: precum

N-a fost să rămân acasă. Anenski, Tiutcev, Fet*. Iarăși, de dor spre oameni îndrumat, mă duc la cinema, la cârciumă, la bufet. Iată

Pământule! Cu zdrențele buzelor mele pătate de aur străin lasă-mă să-ți sărut creștetul ce chelește. Cu fumul pletelor peste pojarul ochilor de