Prolog Visând tolănit pe creierul moale, vi-i gândul precum un lacheu dolofan pe-o slinoasă sofa; cu petecu-n sângele inimii mele

Cu vîltoarea-i năucă de treburi, de fapte, ziua trece,-i pe ducă, un ecou din ecou. În odaie e noapte: și sînt singur cu Lenin - care se uită

Desface ochi cît banița Gazeta... Parcă mușcă. Ne mai împroașcă granița miros de praf de pușcă. Aceste știri, cu miile, ne-nvață în

Viitorul, el singur, o să vină prea-ncet. Să-l aducem mai iute nu strică. Prinde-l, dar, de urechi, tineret! Pionierule, apucă-l de chică!

„Tineretul“ nu-înseamnă cei care prin poiene dosite socot că rostul lor e - în urlete asurzitoare - să-și clătească gîtlejul cu votcă.

Tîndălească bătrînele boaite. Tîndăleala le roade. Pe baricadele inimii, haide, tovarăși! Pe baricade... Comuniștii nu-și lasă unghere și punți

Se-aruncă poetului vorbe care nu-i plac: „La strung te-aș proba! Ce-i versul? Un fleac! La muncă - ești gingaș mata!“ Dar, poate și eu

Globul rotească-se-ntruna, Apele curgă cuminte. Tînără gardă, tu, una, Goană, galop, înainte! Viața la pas nu ne place. Steagul în ropote

Cu toate sirenele bubuind spre potrivnici, cu toate tractoarele laolaltă-n efort, ascultă republica, tovarășe Ilici, ieșind la raport...

Tobe războinice-n lume dau sfoară. Zăngăne arme să-nceapă măcel. Rob după rob, În fiece țară e spintecat de oțel. Dar de ce - foame,

A coadă de păun voi desface fantezia într-un ciclu pestriț, sufletul îl voi lăsa-n puterea unui neașteptat roi de rime. Aș vrea iar să aud, cum în

Comuna nu-ți cere din mîini doar să dai, cu mîinile goale nu-nalți noua vatră. Înalți prin mașini al construcției strai de blocuri de piatră!

Ai venit- preocupată întreprinzătoare. Urletul, statura după ce le-ai cercetat, văzui pur și simplu un băiat. Ai prins, ai luat la inimă și

În marșuri mulțimea să treacă! Prea vîntură vorbele boabe de mazăre... Clănțăii să tacă! Aveți cuvîntul, tovarășe „Mausere“ În legile de

Comsomolist, în pas cadențat! Umăr la umăr te-adună! Calcă, tovarășe, mai apăsat. Marș al nostru, răsună! Uncheșului, muzica noastră-i e

În stimă-altădată erau numai genii. Mulțimea ce poate să-ți dea pentru vis? De pildă îl văd pe Turgheniev sosind la Paris. Cătîndu-și

În orice instituție există un lingău. Trăiește lingăul și nu-i merge rău. Iar tinerii noștri, cu ochii la el- să se-ncăputeze, ar face la

Reptilă lenoasă, sobol îngălat, timpul se tîrîie-n bot! Energie a muncii în ritm avîntat, fă-i vînt înainte timpului tot. Din fire noi viața

Cearșafurile apelor au fost sub burtă. Pentru valuri le sfâșia un alb dinte. Fusese urlet de sirene - de parcă la hurtă goarne turnau amor și

La voi, tineret, ni-i speranță și gînd - la voi, ce zidiți viitorul, din trai fără noimă un cîntec făcînd, dînd boarfelor vechi cu piciorul! E

(peisaj) Va fi și luna. Deja puțin chiar este. Dar, iat-o, plină atârnând în văzduh, peste creste. Probabil, astfel dumnezeu răscolește cu o

Acoperii cotidiana hartă, brusc, izbind vopseaua din pahar; și oglindii în blidul de piftie ale oceanului fălci de barbar. Pe solzii peștilor,

Luați aminte! Dacă stelele sunt totuși aprinse - înseamnă că cineva are nevoie de ele? Înseamnă că cineva ține ca ele să existe? Înseamnă că

Iubirea nu o vor ruina nici certurile și nici orice depărtări. Ea e împlinită cumpănită verificată. Rostind solemn versu-ntraripat jur

Vouă, trăitori-târâtori dintr-o orgie-n alta, mai mare, cei cu vană în baie și calde closete! Cum de nu vi-i rușine nume propuse pentru

Iadul orașului geamurile începu a le strica, în mai mici iedulețe, sugând luminile. Diavoli roșcovani - automobilele - prinseră-a cabra, chiar în

Strada se prăbuși ca o sifilitică. Râul - voluptate, salivare, pretinsă urâțenie. Lăsându-și lenjeria pân-la ultima frunză Grădinile s-au tolănit

În acea seară se decidea- vom ajunge sau nu amanți?- era întuneric, nimeni nu ne vedea. Eu mă aplecai cu adevărat, și,

Ploaia-ncruntată privește cruciș. Iar după grilaj- sumar anturaj- ale firelor de fier perine. Și pe ele se sprijină

Din ochi c-un fulger mă țintii: \"Te-am văzut - erai cu alta. Ești cel mai josnic, cel mai ticălos...\"- și te-ai dezlănțuit, te-ai

Pământule! Cu zdrențele buzelor mele pătate de aur străin lasă-mă să-ți sărut creștetul ce chelește. Cu fumul pletelor peste pojarul ochilor de

Avea, mă-nțelegi, tăticuțul copii-liceeni, nu orice copii! Chpiul, drăguțul, avea frunzulițe-argintii. Liceul i-așteaptă- merg, trap, și-n

După ce vor fi cu toții-mpărțiți, în rai și iad, pe pământ s-or face totaluri - și-o să iasă că-n anul 1916 din Petrograd dispăruse lumea

Păi, acesta e totalmente de nesuportat! De-a-ntregul, cum sunt, sunt mușcat de ură. Mă-nfurie nu astfel, precum vouă vi s-ar întâmpla: precum

Într-un ceas, de-aici în colo, într-o stradelă curată pe oameni se va prelinge grețoasă-va grăsime, iar eu v-am deschis atâtea sipete cu versuri de

Calul spuse, privind spre cămilă: \"Ce corcitură gigantică, de cal, - să-i plângi de milă\". Cămila însă strigă la rândul ei: \"Parcă tu ai

N-a fost să rămân acasă. Anenski, Tiutcev, Fet*. Iarăși, de dor spre oameni îndrumat, mă duc la cinema, la cârciumă, la bufet. Iată

Citiți înaltele cărți de fier! Sub flautul literei lucitoare oploși-se-vor pești afumați și napi cu plete aurii-amare. Iar dacă veselia

Intrai la frizer, spusei - liniștit: \"Fiți bun, pieptănați-mi urechile\". Dintr-o dată netedul frizer s-a aricit, fața i se alungi, ca cea a

Îmi voi coase pantaloni negri, numaidecât, din catifeaua vocii mele, - se poate. Și o bluză galbenă din trei arșini de-asfințit. Pe bulevardul

Scripca se iritase, implorând nervos, și dintr-o dată izbucni în plâns, așa, copilărește, încât bărbatul nu mai rezistă: \"Bine, bine, fie!\" -

Bubuie, duduie toba războiului, cheamă fierul în cei vii a-l înfige. Din oricare țară rob după rob peste-al baionetei oțel i-aruncat. De

Rău în muncă se scufundă bietul Petea Kukușkin. Sarcinile îl inundă, până peste cap îi vin. Uite-l, fuge ca un cal la sectorul cultural.

În urechi - căldicele petice de bal, iar dinspre nord - omătul cărunt - ceață, cu flămândă față de canibal, rumegă oameni

De pe-acoperiș curg lacrimi în uluc, spre palma râului schițând o hartă; iar în ceruri, buze țuguiate sug din vinete mamele ca de piatră. Și

\"Ce noapte fermecătoare!\" \"Asta-i cea (arată spre duduie), care-a fost aseară, - ar fi chiar ea?\" Spuseră pe trotuar: \"Mai că se răsturnă