Poetul muncitor
de Vladimir Maiakovski(2008)
2 min lectură
Mediu
Se-aruncă poetului vorbe care nu-i plac:
„La strung te-aș proba!
Ce-i versul?
Un fleac!
La muncă - ești gingaș mata!“
Dar, poate
și eu
La muncă mă-nham
cu dragoste, fără reproșuri.
Și eu sînt o fabrică.
Doar coșuri nu am.
Și poate-i mai greu
fără coșuri.
Știu,
nu vi-s dragi frazele mari.
Tăiați la stejari, munciți cu îndemn.
Dar noi
nu sîntem oare tîmplari
și sculptori de capete-adesea de lemn?
E lucru de cinste-n năvod să prinzi pești.
Nu-i rău
cînd nisetri sînt rodul!
Dar și truda poeților
e drept s-o cinstești -
nu pești, inimi vii trag ei cu năvodul.
E greu cînd - șerpi roșii țîșnind din furnal -
metalele-n șuier încep să cutreiere.
Dar nu stăm nici noi
ca trîntori pe-un mal!
Cu rașpelul limbii, șlefuim creiere.
Poetu-i mai mare -
ori tehnicianul
ce lumii i-aduce belșuguri și spor?
Amîndoi.
Inimile sînt și ele motoare. Sufletul e și el un motor.
Egali și tovarăși,
același ni-i gîndul -
proletari, trup și suflet, care pot să se-ncumete
numai ei, împreună
înfrumusețîndu-l,
să urnească pămîntul în marșuri și tunete.
Cu diguri opri-vom furtuna flecară.
La treabă!
De-ajuns cu oratorii,
adio!
Afară palavragii,
la moară
vorbăreții care mai bat apa-n piuă!
1918