De oboseală
de Vladimir Maiakovski(2009)
1 min lectură
Mediu
Pământule!
Cu zdrențele buzelor mele pătate de aur străin
lasă-mă să-ți sărut creștetul ce chelește.
Cu fumul pletelor peste pojarul ochilor de cositor
lasă-mă să-nvălui ai mlaștinilor sâni căzuți.
Auzi tu? Suntem - doi,
răniți, hăituiți de căprioare, -
cabrează nechezatul cailor înșeuați de Moarte.
Fumul de după case nu ne va ajunge din urmă
cu lungile-i brațe lăboase,
înrăind cu pâcla sa ochii ce putrezesc definitiv
în torențialele flăcări.
Sora mea!
În azilurile de bătrâni ale veacurilor ce vin
poate că mama îmi vei găsi-o;
aruncatu-i-am însângeratul corn cu cântece.
Oricând, sare peste ogoare
hândichiul, verde iscoadă,
pre noi spre-a ne nevolnici definitiv
cu otgoanele drumurilor muradare.
(1913)
* Eu și Napoleon; Editura Ideea Europeană; București; 2008
** Traducere, prefață și note de Leo Butnaru