Creion
de Nicolae Labiș(2011)
1 min lectură
Mediu
Am mers ca doi tovarăși, alături și pereche,
Împlătoșați, cu caii ureche la ureche.
De-am căuta acum iubirea dintre noi
Am mai afla ecoul galopului pierdut
Acolo unde apa străpunge stînci de fier
Și unde cu oroarea abia ascunsă-n suflet
Te-ai avîntat alături de mine mai departe
Și-ai rîs cînd mii de codri în tine tremurau...
Am mai afla podișul înconjurat cu colți,
Răsfrînt în amintire, cînd toropit de drum
Mă tolăneam în ierburi privind grăbiții nouri,
Iar tu loveai cu varga o viperă cu corn
Ce unduia atrasă de fața mea umbrită.
Și am aflat troianul greșelilor din noi.
Þi-ai risipit iubirea în ritmuri și în rime,
Schimbînd-o-n bucurie și-n tragice neliniști
Iar eu am zăvorît-o în mine după firea
Întunecată-a omului de munte.
De-am căuta acum iubirea dintre noi
Am mai găsi doar colbul cernut în drum pe fețe,
Și duioșia tristă ne-ar lumina un zîmbet.
Sunt încă alte lanțuri de munți în fața noastră,
Oștenii înălțimii le împînzesc urcînd,
Aceeași stea polară le scapără pe coifuri.
Drum bun! Să dea norocul să ne mai întîlnim.
Azi, fără șovăire ne dezlegăm și mîndri,
Precum atunci cînd fost-am alături și pereche,
Împlătoșați, cu caii ureche la ureche.
1956