Seceta a ucis orice boare de vant. Soarele s-a topit si a curs pe pământ. A rămas cerul fierbinte si gol. Ciuturile scot din fantana

N-am mai trecut de mult prin sat si-mi spune Un om ce de pe-acasa a venit Cum c-a-nflorit la noi malinul Si c-ai albit, mamuca, ai albit. Alt

Totu-i alb în jur cât vezi Noi podoabe pomii-ncarcă Și vibrează sub zăpezi Satele-adormite parcă. Doamna Iarna-n goană trece În calești de

Desfrunzit și prea bătrân, Tremură de frig gorunul. Au căzut și-ntâii fulgi Și l-am prins din zbor pe unul. Migălos lucrată-n fir, Floarea

În munții noștri astăzi zăpezile torc leneș, Izvoarele îngheață în clinchete subțiri, Și caprele de munte nervoase prin poiene-și Urmează-n taină

Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, Zbuciumat se plânge fluierul de fag. Inima mi-o strânge și pătrunde-n sânge Acest cântec dureros și

Cand dintre pomi spre mare se rasucise vantul, Si-n catifeaua umbrei nisipul amortea, L-a scos un val afara cu grija asezandu-l Pe-un cimitir

Toamna îmi îneacă sufletul în fum... Toamna-mi poartă-n suflet roiuri de frunzare. Dansul trist al toamnei îl dansăm acum, Tragică beție, moale

O parte din noi ne-am învins Greșeala, minciuna și groaza, Dar e drum, mai e drum necuprins Până-n zarea ce-și leagănă oaza. Generații secate se

N-am văzut de nicăieri o lună mai mare Ca din vârful muntelui înzăpezit. Parcă i-a împrumutat limpezimea Sufletul meu nesfârșit. Vântul

Privesc grăbiții nouri ce-alunecă pe zări, Topindu-se departe și revenind întruna. Parcă-mi trimit tăcute, nostalgice chemări, Ei, frații cu

Pasărea cu clonț de rubin S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat. Nu mai pot s-o mângâi. M-a strivit, Pasărea cu clonț de rubin, Iar mâine Puii

Sub soarele de primăvară Zăpada-ncepe să se crape Și-n brazde freamătă ușoară Minunea firelor de ape. Apoi nici asta nu mai este Iar

1 Tu urci din șesuri, din orașe vii, Și-n suflet porți neliniști citadine. Eu m-am desprins din munții vineții, Cascade

Toamna asta lunecă Iarăși pe păduri, Iarăși se întunecă Munți știrbi și suri; Berzele, încetele, Au pornit îi șir. Încâlcit în

Când toamna-și risipește spre galbene câmpii băneturi de aramă sonore fremătând, se scurg pe drum șiraguri de care – rând pe rând – și se-mpletesc

Nicicând durerea-n timp nu se îngroapă. La Mărășești, sub ploaia ca un plâns, În șanțul plin cu sânge și cu apă, Bunicul meu privirile și-a

Cât a nins în Iași de-aseară! Statuile au cușme mari, E albă namila de gară Și fulgii tot se-nvârt, Și are fire lungi de gheață Milițianul în

Pasarea cu clont de rubin S-a razbunat, iat-o, s-a razbunat. Nu mai pot s-o

Sufletul tău nu-i ascuns, Larg,ți-l deschizi afară, Totuși deplin i-am pătruns Cea mai intimă cămară? Simt cum distinct în adînc Stropii de

Meșter valah, azi nume de fântână, Crescut din lutul ce l-ai plămădit În sprintenă zidire cu trei turle Și ce dantelată de granit, Din cântece

Vinul vechi în clocot se-năsprește-n cramă, Izbucnește-un mâine din adâncul ieri. Ling străvechi pocale azi tâlhari de seamă, Ling tâlharii vlaga

Cînd dintre pomi spre mare se răsucise vîntul, Și-n catifeaua umbrei nisipul amorțea, L-a scos un val afară cu grijă așezîndu-l Pe-un cimitir de

Vreau astăzi să-ntoarcem privirea în sus, Spre codrii cu brazi, spre cerul cu lună. Veniți să-ndrăznim să simțim nemurirea Cu inima-n repede