INCHEIERE
de Nicolae Labiș(2002)
1 min lectură
Mediu
INCHEIERE
Pământ împădurit, ne-revedem
Din ce în ce mai rar lângă izvoare,
Dar spune-mi,nu îți sunt la fel de dragi
Sălbaticele păsări călztoare ?
Peste streine așezări lumești
Duc cîte-un fulg de-al tău, un cânt cu tine,
Si mor cu tine-n inimile lor
Cînd le frâng zborul gloanțele haine.
Eu n-am să uit c-aici am râs întâi,
Că am strigat îmtâia înjurătură,
Că am gustat din scorburi faguri dulci
Ori gusatul lacrimii sărate-n gură.
Stângaci, iubind aici întâia oara,
Ti-am spus, când nu-I spunesem încă ei..
Tu mi-ai vecheat încovoiat asupră-mi
Intâi șovăielnici pași ai mei .
Copii cresc și unii se despart
De cei ce le-au dat viață din iubire.
Plecările din tine-n alte lumi
Sa nu le iei nicicând drept despărțire.
Când eu greșesc ori mă stropesc noroaie,
Mă chemi și eu la tine vin tiptil,
Si-n foșnetul luminii din frunzișuri
Mă faci din nou nevinovat copil.