Noapte de iarnă
de Nicolae Labiș(2005)
1 min lectură
Mediu
N-am văzut de nicăieri o lună mai mare
Ca din vârful muntelui înzăpezit.
Parcă i-a împrumutat limpezimea
Sufletul meu nesfârșit.
Vântul poartă-n văile-albastre
Râuri de scântei ca-n vrăji străvechi.
Florile iernii suflate pe cetini
Îmi alunecă melodii de cleștar în urechi.
Aici totul, pădurile doinare,
Cerul bun, colibile goale de stână,
Ramurile nopții, adunate în inimă,
Se prefac în sânge sănătos, tânăr.
Codrii din vale sună din corn,
Curg jderii și umbrele nopții grăbite.
Aici închipuirea e tare ca ozonul
Și visele scapără-n muchi împetrite.
Încât aș privi pe un lucru firesc
Dacă pe frunțile prietenilor de drum, în zbor,
Ar sălta flăcări de cântec și forță
Împletite după chipul iubirilor lor.