Primăvara
de Nicolae Labiș(2005)
1 min lectură
Mediu
Sub soarele de primăvară
Zăpada-ncepe să se crape
Și-n brazde freamătă ușoară
Minunea firelor de ape.
Apoi nici asta nu mai este
Iar gliile încep să fiarbă
Și crește-n sus ca în poveste
Minunea firelor de iarbă.
E-o revărsare de ogoare
Fără răzoare, fără hat,
Prin care duduie-n vibrare
Tractoare-n cântec cadențat.
E-atât de cald și-atât de bine
În proaspăt însorita zi!
Visezi pătulele mai pline
Din toamna care va veni.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Nicolae Labiș
- Tip
- Poezie
- An
- 2005
- Cuvinte
- 71
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Nicolae Labiș. “Primăvara.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/nicolae-labis/poezie/primavara-105363Intrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
