Albăcazăpada

Victor,
Densitatea acestui poem este de-a dreptul fascinantă. Totul se restînge pînă la conturul precis al unei imagini („În patul meu stă o femeie”) dup care urmează extinderea spre elemente dintre cele mai absurde („Ar putea fi din cele ce fură / Sau doar un pepene roșu desfăcut”), totul culminînd prin această halucinantă stare somnambulescă:
„Mă ridic pe vârfuri și nu mai
Ajung la clanța ușii. În bucătărie
Unii peste alții pitici beți”
Îndrăznesc să picur peste acest text o steluță în speranța că voi reuși să atrag atenția colegilor și cititorilor de pe aici cum se produce miracolul extinderii imaginii poetice prin restrîngerea ei. Felicitări!

Ce poveste uluitoare. Te întorci acasă, vezi pe cineva în pat, o femeie sau un pepene, o hoață sau un fruct năzdrăvan, apoi găsești sticla de vin pe birou, te ridici pe vârfuri, observi piticii turmentați claie peste gramadă și gata, ai scris despre asta un poem pe care eu, ca cititor, nu pot să nu-l admir și să nu-i ofer cu emoție o
STEA.
Concizia s-a transformat aici în virtuozitate, metafora e o relatare aproape epică, grația merge ca o balerină, pe vârfuri, tandrețea este ironică fiindcă apare propoziția \"ar putea fi din cele ce fură\", și poanta, simplă, puternică, rotindu-se în jurul unor gnomi amețiți.
Felicitări pentru o poezie amețiotare!

Alice a fost intotdeauna, in imaginatia mea, nepotrivit de mare.
Nepotrivit imbracata pentru o calatorie, nepotrivit de neglijenta cu ciorapii ei dungati. Usa intotdeauna prea mica, personajele din poveste prea grabite ca sa se uite la ea, iepurele alb prea nesuferit din cauza ceasului aluia al lui, cartile de joc prea colorate, zambetul pisoiului prea fara pisoi, lichidul miraculos din sticluta prea incolor pentru un lichid facator de minuni. Povestea - prea captivanta printre atatea încalcituri.
E straniu cat de simplu poti intelege o poveste, daca ti-o sopteste cineva la ureche. Ti se pare firesc sa ti-o imaginezi rotunda ca o pecete, si odata ce ajungi partasa a unui secret, numele adevarate ale personajelor fac parte parca din taina... eu merit sa fiu partasa pana si la cea mai ascunsa taina.
Tot ce simt eu ca trebuie sa simt, eu merit.

Albacazapada e , poate, substanta visului aceleiasi femei, vis ce tine din copilarie si pana la usa de dincolo de poveste. Si offf, povestile..

Linea