Haiku...imagine...aproape ca-mi miroase a dulceata copilariei, incep sa simt durerea genunchilor scrijeliti in gardurile vecinilor si simt gustul vacantelor de vara...ce trecut!
Tocmai când credeam, datorită lipsei comentariilor, că nimeni n-a fost interesat de Casa bunicii intervenția ta m-a liniștit. Fiind prima mea încercare de acest fel (în afară de 1oo de desene cu catrene) am cam transpirat puțin.
Să-ți spun f. pe scurt istoricul casei și a imaginii ei virtuale:
Casa a aparținut stră-strămoșilor nepoților mei.
Prin 1994 un turist japonez se tot uita peste gard. Abordându-l, mi-a cerut voie să picteze casa. Peste 2 ani am primit de la el o fotografie a tabloului pictat atunci pe care acum am postat-o împreună cu cele 17 silabe.
Mulțumesc pt. comentariu